„Festivalul Tradițiilor Românești” la Chișinău - eveniment destinat promovării artei populare românești, intrare liberă

„Festivalul Tradițiilor Românești”, cel mai amplu eveniment destinat promovării artei populare românești în Republica Moldova din ultimii ani, va avea loc la Grădina Botanică din Chișinău, în perioada 12-14 mai, accesul la festival este gratuit, transmite IPN. 

În premieră, zeci de meșteri și artiști populari care reprezintă toate regiunile geografice din România vor expune și arăta tradițiile în fața publicului la Chișinău, alături de meșteșugari din Republica Moldova.
 

 



„Dorim să facilităm acces neîngrădit cetățenilor Republicii Moldova la tradiții și meșteșuguri străvechi românești, transmise până astăzi din generație în generație. Practic, pentru trei zile, mutăm România tradițională la Chișinău, pentru a promova valorile comune și pentru a ne bucura de relațiile excelente, astăzi, între România și Republica Moldova”, declară secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu.
 

 



„Festivalul Tradițiilor Românești” deschide Programul aniversar „Ciprian Porumbescu”, inițiat și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis.

Pe scena „Festivalului Tradițiilor Românești”, în serile de vineri, 12 mai, și sâmbătă, 13 mai, vor urca nume mari ale muzicii românești: Loredana Groza, Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu, Tulnicăresele Moațele din Câmpeni, precum și artiști cunoscuți din Republica Moldova, cum ar fi Surorile Osoianu, dar și tineri artiști, precum Ad Libitum Voices, X.O. Band și Valeria Marcu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.