Cele mai active ONG-uri, proiecte demne de urmat şi parteneri se vor reuni într-un dialog civic, pentru schimb de bune practici şi idei inovatoare, în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional „Civic Fest: Moldova pentru cetăţeni”, care va avea loc pe 24-26 septembrie, transmite IPN.
„Scopul nostru este de a susţine implicarea actorilor societăţii civile în soluţionarea unor probleme sociale. Civic Fest este important şi pentru a stimula un dialog deschis dintre autorităţile publice, business si organizaţiile non-guvernamentale”, menţionează Sorin Mereacre, preşedintele Fundaţiei Est-Europene, partener al evenimentului.
Anul acesta, în premieră, Civic Fest va fi organizat şi în teritoriu. Este vorba de comuna Butuceni, Orheiul Vechi. „Mergem anume aici pentru că această localitatea este o carte de vizită a ţării şi necesită o încurajare a participării mai active a cetăţenilor în dezvoltarea comunităţii. În special, vom lansa mai multe iniţiative civice menite să protejeze mediul, să conserve patrimoniul natural şi istoric şi să promoveze cultura ecologică”, a declarat Tudor Ştefan, preşedintele AO Synergetica Eur/Est şi fondatorul festivalului.
Festivalul se va desfăşura pe 24 septembrie, la Muzeul Naţional de Artă din Chişinău, între orele 09.00 şi 18.00, iar pe 26 septembrie, la Teatrul în aer liber, Rezervaţia culturală Orheiul Vechi, Butuceni, între orele 11.00 şi 18.00. Participarea la eveniment este gratuită, iar înregistrarea poate fi confirmată până pe data de 21 septembrie la adresa de e-mail: office@civicfest.md sau la tel.: 022 24 02 74, mob.: 069 783606.
Evenimentul este parte integrantă a „Zilelor Societăţii Civile”, organizate în parteneriat cu FHI 360/Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova.