Festivalul de Film Visegrád Group, dedicat Zilelor Europei în Republica Moldova, s-a deschis aseară, 24 aprilie, în incinta Universităţii Libere Internaţionale (ULIM). Festivalul a debutat cu rularea filmului ceh „The Greatest of the Czechs”, transmite Info-Prim Neo. „The Greatest of the Czechs” , în traducere – „Cel mai mare dintre cehi”, a apărut în anul 2010, în regia scenaristului ceh Robert Sedlacek. Filmul este o comedie amară despre bucuria de la muncă şi un personaj care trebuie să treacă peste obstacole grele. Pesonajul principal este un regizor mizantrop puţin neurotic, care nu a reuşit să obţină banii pentru turnarea unui film despre politică. Prin urmare, i se propune să se concentreze pe o altă lucrare cinematografică, în colaborare cu o asistentă care nu vorbeşte mult, dar face totul, şi cu un cameraman care bea destul de mult. Ambasadorul cehiei, Jaromir Kvapil, prezent la deschiderea festivalului, a declarat că Ziua Europei este o sărbătoare prin care trebuie promovat schimbul de culturi între ţările europene. Acest festival are menirea de a familiariza studenţii şi profesorii moldoveni cu specificul tradiţional şi spiritual al statelor europene. Festivalul continuă miercuri, 25 aprilie, cu rularea filmului ungar „Eastern Wind”, în regia lui Szomjas Gyorgy, ora 17.30, în Aula Magnifică a ULIM. Intrarea este liberă. La 26 aprilie va fi prezentată pelicula poloneză „Beats of Freedom”, iar pe 27 aprilie festivalul se va închide cu filmul slovac „Retourn of the Storks”. Grupul de la Visegrád, sau V4, este o organizaţie de cooperare formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria. Anul curent Zilele Europei în Republica Moldova vor fi sărbătorite la Chişinău şi la Comrat în perioada 12 – 19 mai.