Festivalul CinePOLSKA se va desfăşura la Chişinău în perioada 4 şi 9 noiembrie

Mai multe filme poloneze premiate în ultima perioadă în Polonia şi în lume vor putea fi vizionate la Chişinău, între 4 şi 9 noiembrie, în cadrul Festivalului CinePOLSKA. Motto-ul celei de-a 12-a ediţii a festivalului este „Istorii din prezent”, transmite IPN.

Festivalul este organizat de Institutul Polonez din Bucureşti, Asociaţia Cineaştilor din Polonia în colaborare cu Ambasada Republicii Polone la Chişinău. Potrivit organizatorilor, în cele şase zile ale festivalului vor fi prezentate filme care se deosebesc prin calitatea lor artistică şi distribuţia actoricească de prim rang. Ele au fost apreciate de juriile multor festivaluri şi de către criticii de film şi au atras în sălile cinematografelor poloneze şi europene numeroşi spectatori.

„Filmele din acest an sunt, în primul rând, istorii captivante despre oameni aflaţi în faţa unor alegeri dificile, care îngăduie spectatorului să se emoţioneze, să reflecte, dar şi să se amuze. Acţiunea majorităţii lor are loc în zilele noastre. Aceste filme, care povestesc despre trecut, abordând astfel problematica istoriei, au un mesaj universal şi foarte actual”, explică Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din Bucureşti.

Un eveniment conex Festivalului CinePOLSKA va fi expoziţia de fotografie dedicată regizorului Krzysztof Kieślowski, pregătită de Fundaţia In Situ. Expoziţia este prezentată cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la naşterea regizorului şi a 20 de ani de la moarte.

CinePOLSKA se va desfăşura la cinematograful Odeon din capitală. Toate proiecţiile vor avea subtitrare în limba română şi vor începe la ora 19.00, iar intrarea este liberă.

Totodată, în primăvara lui 2017, CinePOLSKA va ajunge şi la Bălţi, unde spectatorii vor putea vedea o selecţie a filmelor prezentate anul acesta la Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.