Reprezentanții asociației „Forța Fermierilor” anunță că astăzi vor avea o întrevedere cu președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industria alimentară, Alexandr Trubca, la care speră să vină să și președintele Parlamentului, Igor Grosu, transmite IPN.
„După renunțarea subită a ministrului agriculturii și industriei alimentare la înțelegerile preliminare cu reprezentanții asociațiilor, conducerea țării cu întârziere, dar parțial a reacționat la solicitarea fermierilor-protestatari privind dialog urgent”, susține fermierii.
Reprezentanții asociației mai menționează că vor încerca, pe parcursul zilei, să stabilească întrevederi cu premierul Dorin Recean și cu conducerea Băncii Naționale a Moldovei.
Astfel, astăzi în Chișinău vin doar membrii Consiliului asociației „Forța Fermierilor”.
Agricultorii și-au adus tehnica în PMAN aproximativ două săptămâni în urmă, cerând de la autorități mai multe măsuri de sprijin. Aceștia anunțase că așteaptă un răspuns de la autorități, iar dacă revindecările vor fi ignorate vor porni cu tractoarele prin capitală. Săptămâna trecută, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al agriculturii și industriei alimentare, a anunțat că moratoriul la calcularea penalităților de către bănci și la executarea silită, propus de către asociația „Forța Fermierilor”, nu poate fi aplicat sub nicio formă. Și aceasta pentru că în Republica Moldova nu există formă legală în baza căreia ar putea fi declarată de către autorități o astfel de formă de susținere.