Fermierii se întrunesc mâine în ședință. Vor decide dacă ies sau nu la proteste

Reprezentanții mai multor asociații de agricultori se întrunesc mâine în ședință pentru a-și decide acțiunile ulterioare după refuzul premierului Natalia Gavrilița de a se întâlni cu ei. Anterior agricultorii au cerut sprijinul autorităților pentru a depăși criza din domeniul agrar, prin oferirea facilităților fiscale și amânarea datoriilor către creditori, transmite IPN.

12 septembrie este termenul limită oferit de agricultori premierului Natalia Gavrilița, căreia i-au cerut o întrevedere pentru a discutata problema pierderilor suportate de fermieri din cauza embargoului rusesc și a secetei. Fermierii anunțau mai devreme că, în cazul în care premierul nu va da curs solicitării lor, vor fi organizate proteste. Decizia finală va fi luată la ședința comună a consiliilor Federației Fermierilor, Asociației Forța Fermierilor și Asociației Moldova Fruct.

Cele mai importante revendicări ale agricultorilor sunt:
amânarea plăților către creditori, fără calcularea penalităților; acordarea de facilități fiscale: utilizarea TVA pentru achitarea de taxe și impozite și compensarea pierderilor suferite de agricultori cu cel puțin 3 000 de lei per hectar, iar în cazul pomicultorilor – cu cel puțin 2 lei per kilogram de mere vândut procesatorilor sau exportat.

În timpul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV, ministrul finanțelor, Dumitru Budianschi, a menționat că nu agreează ideea acordării facilităților fiscale pentru agricultori. „La fel ca și agricultorii, noi avem același interes, ca atunci când ei au probleme, când au loc calamități, să existe pentru ei programe de susținere. De asemenea, susținem și încurajăm agricultorii să se asigure, dar tendința generală este de a susține agricultorii țintit și mai puțin să ajungem la practica facilităților fiscale. Noi nu avem alte surse de venit decât taxele și impozitele cetățenilor. Atât cât colectăm de la business, de la cetățeni, atât putem oferi înapoi societății. Concret în această situație excepțională, agricultorii pot fi ajutați prin metode țintite, dar eficiente pentru ei”, a spus ministrul.

În același timp,
Vitalie Gorincioi, președintele Asociației producătorilor și exportatorilor de fructe „Moldova Fruct”, a menționat că este necesară instituirea stării de urgență în domeniul agriculturii, însă a menționat că protestele sunt inoportune în contextual crizei de securitate din regiune. „Noi tare bine trebuie să analizăm cine ne împinge pe noi la proteste care să destabilizeze și mai mult situația social-politică. E vreme de război”, a menționat Gorincioi pentru postul de televiziune Vocea Basarabiei.

Ședința comună a consiliilor Federației Fermierilor, Asociației Forța Fermierilor și Asociației Moldova Fruct, va avea loc mâine la Institutul Muncii, după care va fi anunțată decizia agricultorilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.