Fermierii din Dubăsari se tem să rămână fără surse de existenţă în plină iarnă

Accesul fermierilor din Dubăsari la terenurile situate după traseul Râbniţa-Tiraspol este restricţionat de către administraţia transnistreană din primăvara anului curent. Aceştia se plâng că nu pot să-şi respecte obligaţiunile contractuale faţă de ţăranii care le-au dat terenurile în gestionare şi riscă să rămână fără surse de existenţă în plină iarnă.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Petru Nirca, proprietar de terenuri, a spus că până acum fermierii au tăcut, dar au ajuns într-o situaţie în care nu mai ştiu cum să procedeze. „Nu cred că la masa de negocieri între reprezentaţii Chişinăului şi Tiraspolului nu poate fi găsită o soluţie astfel ca în jocurile politice să nu fie implicaţi ţăranii. Rugăm, cât mai urgent, să se găsească soluţii, ca să putem pregăti terenurile agricole pentru lucrările de primăvară”, a spus fermierul.

Sergiu Grijanovshi, reprezentantul a peste 300 de deţinători de terenuri agricole din satul Pohrebea, raionul Dubăsari, a spus că după traseul Râbniţa-Tiraspol se află circa 300 de hectare de pământ, adică 50% din terenurile sătenilor. Acesta a adăugat că oamenii rămân fără surse de existenţă şi a cerut insistent, în numele ţăranilor, ca statul să compenseze cheltuielile proprietarilor de terenuri, estimate la 13 milioane de lei şi să le asigure accesul la proprietăţi.

„Ne temem că pământul va trece în posesia agenţilor economici din regiunea transnistreană. În primăvara acestui an aveam pregătit un teren de 75 de hectare pentru lucrările agricole, însă pe terenul respectiv persoane necunoscute au semănat floarea-soarelui, în baza unei decizii a administraţiei de la Dubăsari. Acest precedent sunt convins că o să ne facă să rămânem fără pământ”, a spus Sergiu Grijanovschi.

Andrei Agatiev, fermier din satul Cocieri, crede că actuala guvernare nu are niciun respect pentru cei care au luptat în 1992 pentru apărarea teritoriilor Republicii Moldova, iar acum ţăranii din stânga Nistrului au rămas fără pământul pentru care s-a vărsat sânge. „Nu au respect pentru oamenii din stânga Nistrului, pentru cei care poartă în suflet tristeţea pentru cei care au apărat acest pământ, şi acum ţăranii nu au nici surse de trai şi nici viitor”, a spus Andrei Agatiev, veteran de război.

Întrebaţi de jurnalişti dacă printre ei sunt fermieri care au încheiat contracte de arendă cu administraţia de la Tiraspol pentru terenurile agricole situate după traseul Râbniţa-Tiraspol, reprezentanţii acestora au spus că nimeni dintre proprietari nu a semnat astfel de contracte, pentru ca aceasta ar însemna automat pierderea dreptului de proprietate asupra acestora.

  • petru nirca despre terenuri.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.