Fermierii au ieșit la protest cu tractoarele. În unele raioane au fost blocate trasee

Fermierii din țară au ieșit la protest cu tehnica din dotare. Potrivit reprezentanților asociației „Forța Fermierilor”, pe unele trasee naționale agricultorii au blocat circulația pentru perioade scurte.

„Au ieșit agricultorii din toate raioanele, cu mici excepții. Ei au venit cu circa 530 de unități de tehnică agricolă. După circa două ore, în unele locuri au fost blocate traseele. De exemplu, la Hâncești a fost blocată Vama Leușeni, iar la Căușeni traseul Căușeni-Ștefan Vodă”, a precizat pentru IPN directorului executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari.

În contextul protestelor fermierilor, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că executivul reacționează cu multă atenție la solicitările care sunt transmise. Ieri premierul Dorin Recean și vicepremierul Vladimir Bolea au avut discuții cu reprezentanții asociației „Forța Fermierilor”.

„Evident că fermierii vor mai multe subvenții și prețuri mai mari, dar Guvernul reprezintă întreaga societate, inclusiv consumatorii care vor prețuri mai mici, și agricultorii mici și mijlocii, care de asemenea vor să aibă acces la subvenții de calitate. Prin urmare, Guvernul rămâne deschis la discuții în continuare cu reprezentanții din sector. Așteptăm să vedem revendicările formulate foarte clar”, a mai spus Daniel Vodă.

În calitate de replică, Alexandru Slusari a precizat că au fost formulate foarte clar cele cinci revindecări. Printre acestea se numără alocarea nu mai târziu de 1 august 2023 a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă, cum ar fi grâu, orz, rapiță etc. De asemenea, se solicită restricționarea temporară prin decizia Comisiei Situației Excepționale a importului grâului, porumbului, rapiței și floarea-soarelui din Ucraina, în condițiile în care Comisia Europeană va prelungi această restricție pentru țările din Europa de Est după 5 iunie. Se mai solicită achitarea până la 1 iulie 2023 a tuturor datoriilor la subvențiile pentru anul 2022.

Potrivit lui, solicitarea a fost să fie semnat de către prim-ministru un memorandum măcar cu 4 din cele 5 revendicări, cu indicarea termenelor concrete de realizare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.