Femeile naţional-liberale condamnă încălcarea libertăţii de exprimare în R. Moldova

Organizaţia Femeilor Naţional-Liberale (OFNL) – structură a Partidului Naţional-Liberal (PNL), condamnă încălcarea libertăţii de exprimare în R. Moldova şi îşi exprimă protestul vehement împotriva intenţiei de închidere a postului Vocea Basarabiei, transmite Info-Prim Neo. „Noi nu avem o televiziune unde să se discute durerile oamenilor şi căile de ieşire din situaţia disperată în cale ne aflăm. Noi vedem cum sunt persecutaţi ziariştii care vorbesc adevărul, redacţiile ziarelor şi posturile de radio unde oamenii simpli îşi mai pot spune păsul şi necazurile”, se spune într-o declaraţie difuzată marţi, 11 martie, în cadrul unei conferinţe de presă. OFNL a fost creată la 8 martie, de Ziua Femeilor, la un an de la constituirea PNL. În funcţia de preşedinte al organizaţiei a fost aleasă Diana Crudu, tânăr membru al PNL. „Avem o societate afectată la nivelul partidelor politice de sindromul masculinizării, însă credem că e firesc să mizăm pe armonie şi cooperare - noi cooperăm cu bărbaţii, mai puţin cooperează ei cu noi, dar îi vrem ca parteneri deştepţi şi înţelegători”, a declarat Diana Crudu. Preşedintele OFNL şi-a exprimat convingerea că organizaţia va reuşi să îmbine extazul şi forţa tinerilor cu experienţa seniorilor, atât a doamnelor, cât şi a domnilor. Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, a declarat că dezamăgirea şi neîncrederea populaţiei, datorată prestaţiei unor partide, a făcut PNL, condus de o femeie, să mizeze în activitatea sa pe doamne şi pe tineri. „Prin OFNL dorim să contribuim la mobilizarea femeilor, adepţilor şi indecişilor din societatea noastră într-un an preelectoral foarte complicat, în preajma unui an electoral şi mai complicat”, a spus Vitalia Pavlicenco. Totodată, preşedintele PNL a menţionat că în curând va fi creată şi organizaţia tineretului naţional-liberal, la moment este în proces de reorganizare structura PNL din municipiul Chişinău. De asemenea, Vitalia Pavlicenco a comunicat despre participarea reprezentanţilor PNL la două foruri internaţionale. Vitalia Pavlicenco a participat la o masă rotundă la Bucureşti, organizată de Institutul Aspen pentru studiul comun de securitate europeană, condus de Mircea Geoană. La for au fost discutate deciziile ce ar putea fi luate la summit-ul NATO de la Bucureşti. Preşedintele PNL a vorbit despre problema euro-atlantică în R. Moldova, care nu intră în planurile NATO pentru invitare, dar ale cărei probleme de securitate ar putea fi abordate la summit, în contextul reglementării transnistrene. De asemenea, Vitalia Pavlicenco împreună cu vicepreşedintele PNL, Alexandra Can, au participat la Forul de la Kiev „Europa – Ucraina”. Preşedintele PNL şi-a exprimat dezamăgirea că alături de reprezentanţi din Ucraina şi Georgia, care şi-au stabilit clar obiectivele de integrare în UE, şi România, membră a Uniunii, nu s-a aflat nici un oficial din partea R. Moldova. Alexandra Can a menţionat că a făcut în cadrul forului o prezentare a domeniilor investiţionale atractive din R. Moldova.
  • diana crudu despre conlucrarea dintre femei si barbati.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.