Femeile însărcinate şi mamele care alăptează vor beneficia de pachete alimentare din partea ONU
9,5 mii de femei însărcinate şi mame care alăptează, din regiunile extrem de afectate de seceta din vara anului trecut, inclusiv din localităţile din stânga Nistrului, vor primi pachete alimentare din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Ajutorul este oferit în cadrul proiectului „Acordarea asistenţei de urgenţă şi a asistenţei tehnice în depăşirea crizei secetei în Moldova”, transmite Info-Prim Neo.
Pe parcursul următoarelor săptămâni, fiecare beneficiar va primi câte un pachet alimentar, care conţine zahăr, făină de porumb, ulei, orez, făină de grâu şi lapte condensat. Pachetele vor fi distribuite prin intermediul reţelei de cabinete de sănătate reproductivă din Centrele Medicilor de familie din 19 raioane, se spune într-un comunicat al ONU.
Beneficiarii, din rândul familiilor social-vulnerabile, au fost selectaţi în comun de câteva organizaţii neguvernamentale, autorităţile publice locale şi Ministerul Sănătăţii. Anterior, în toamna anului 2007, alte 9 mii de femei însărcinate şi mame care alăptau au beneficiat de asemenea pachete alimentare din partea Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA) în cadrul proiectului ONU „Acordarea asistenţei de urgenţă şi a asistenţei tehnice în depăşirea crizei secetei în Moldova”.
Proiectul a fost lansat în septembrie anul trecut, bugetul total disponibil fiind estimat la aproximativ 9 mln USD. Proiectul se desfăşoară cu susţinerea financiară a Comisiei Europene (CE), Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare Internaţională (SIDA), Agenţiei Austriei pentru Dezvoltare (ADA), Guvernului Austriac pentru Agricultură, Păduri, Mediul Ambiant şi Managementul Apelor, guvernelor Olandei, Norvegiei, Italiei şi Finlandei, Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA). Proiectul este gestionat de către PNUD în parteneriat cu FAO, UNFPA, UNICEF, alte agenţii ONU, Guvernul R. Moldova, precum şi sectorul asociativ şi autorităţile publice locale, care sunt parteneri de implementare a acestui proiect.