Femeile, încurajate să dezvolte afaceri în industria turismului

Avantajele, dar şi responsabilităţile pe care le presupune iniţierea unei afaceri în industria turismului au fost discutate la un eveniment numit Expert Battle (confruntarea experţilor), la care au participat femei antreprenoare care deţin pensiuni sau alte structuri de cazare, precum şi absolvente ale facultăţii de turism şi alte femei care doresc să iniţieze o afacere în domeniul turismului, transmite IPN.

„Aportul femeilor în dezvoltarea industriei turismului poate fi mult mai mare, deşi şi în prezent contribuţia lor este importantă. Cine, dacă nu femeile, înţelege ce înseamnă ospitalitate, gastronomie autentică, acurateţe, căldură, cu care aşteaptă să fie întâmpinaţi turiştii care vizitează Moldova? De aceea am susţinut această iniţiativă”, a spus Natalia Ţurcanu, directorul executiv al Asociaţiei Naţionale pentru Turism Receptor.

„Din proprie experienţă, pot să spus că avem posibilităţi de a atrage turişti în Moldova, chiar dacă nu avem nici mare, nici munte. Trebuie să le arătăm ceea ce avem noi şi nu au alte popoare, obiceiurile noastre, mâncărurile noastre făcute nu de bucătari de la restaurante, dar de gospodinele de la ţară, cântecele noastre”, a spus Anatol Botnaru, proprietarul pensiunii Butuceni, care a participat la eveniment pe post de expert.

Potrivit  Alinei Mâţu, director executiv al  Asociaţiei Femeilor Antreprenoare din Moldova, iniţierea de către femei a afacerilor, nu doar în industria turismului, dar şi în alte domeniu, este unul din scopurile pe care le urmăreşte organizaţia. Intenţia este de a majora numărul femeilor  pe poziţii de manageri. AFAM întruneşte peste 70 de femei antreprenoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE