Femeile din Moldova sunt mai puțin discriminate, dar este loc de mai bine
Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în crearea cadrului legal pentru egalitatea între bărbaţi şi femei. Cu toate acestea, este loc de mai bine. De această părere sunt experţii grupului de lucru al Organizaţiilor Naţiunilor Unite (ONU) privind discriminarea împotriva femeilor în legislaţie şi în practică, care şi-au expus punctele de vedere în cadrul unei conferinţe de presă, la 30 mai, transmite Info-Prim Neo.
Grupul de lucru al ONU, reprezentat de Kamala Chandrakirana şi Eleonora Zielinska, s-a axat pe cadrul legal al Republicii Moldova, pe implementarea legilor-cheie, precum şi pe participarea femeilor în viaţa publică şi vulnerabilităţile specifice ale femeilor care se confruntă cu forme multiple de discriminare. În timpul misiunii de zece zile, delegaţia s-a angajat în dialoguri constructive la Chişinău, în UTA Găgăuzia, Bălţi şi Căuşeni cu oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai puterii legislative şi judiciare, organizaţii ale societăţii civile, instituţii religioase, precum şi cu femei din comunitățile de romi. Grupul de lucru a avut discuţii şi la Tiraspol.
Experţii spun că Legea cu privire la asigurarea egalităţii, adoptată pe perioada misiunii în Republica Moldova, conţine o contradicţie în ceea ce priveşte scopul şi domeniul de aplicare. Grupul de lucru regretă excluderea pe ultima sută de metri a celor patru motive de discriminare, şi anume: starea de sănătate, proprietatea, originea socială şi orientarea sexuală, în urma unui discurs public extrem de politizat şi homofob cu privire la orientarea sexuală. Experţii solicită crearea rapidă a Consiliului pentru Prevenirea şi Combaterea Discriminării, precum şi o atenţie sporită la dezvoltarea jurisprudenţei, în scopul asigurării protecţiei pentru toţi, în deplină conformitate cu dreptul internaţional.
În timpul studiului membrii grupului de lucru au auzit în repetate rânduri din partea mai multor actori despre atitudinile patriarhale, care au un impact negativ asupra imaginii, statutului şi egalităţii de şanse ale femeilor. „Această realitate încurajează Guvernul să ia măsuri pentru a creşte gradul de conştientizare publică şi sprijinul pentru egalitatea între femei şi bărbaţi în toate aspectele vieţii, inclusiv prin creşterea înţelegerii publice a garanţiilor constituţionale privind separarea dintre biserică şi stat”, a declarat Kamala Chandrakirana.
Experţii ONU vor prezenta concluziile finale şi recomandările vizitei în Moldova în raportul care urmează a fi prezentat Consiliului pentru Drepturile Omului în iunie 2013.