„Femeile continuă să fie subreprezentate la nivel politic”, Daniela Terzi-Barbăroşie
„Femeile continuă să fie subreprezentate la nivel politic central (19 deputate în noul legislativ, o singură ministră în executiv) şi la nivel local (doar 18% din funcţiile de primar le deţin actualmente femeile), a declarat preşedinta Consiliul Naţional al ONG, Daniela Terzi-Barbăroşie, directoare executivă a ONG-ului Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” în interviul {„Pentru mine Ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională”}, acordat Agenţiei Info-Prim Neo. Activista societăţii civile precizează că în sfera antreprenoriatului mic şi mijlociu sunt femei foarte active şi bune, dar tot mult mai puţine decât bărbaţi. „Lucrurile arată de-a dreptul paradoxal atunci cînd analizăm afacerile mari, unde doar 5% din manageri sunt femei”.
„Studiile realizate în această direcţie evidenţiază clar faptul că femeile sunt mai antrenate în sectorul neguvernamental decât bărbaţii. Este cert faptul că majoritatea ONG-urilor de la noi sunt active în domeniul social, care reprezintă, prin excelenţă, sectorul cel mai feminizat (şi cel mai prost retribuit, totodată). În puţinele ONG-uri din domeniul politicului şi al economiei, bineînţeles că se regăsesc mai mult bărbaţii – „experţii” – că doar astea sunt domeniile serioase şi importante, nu? (Şi cele în care sunt şi alte salarii, lucru ştiut). O altă explicaţie ar fi şi faptul că programul de lucru într-o organizaţie neguvernamentală este mai flexibil, ceea ce e un mare avantaj pentru femeile căsătorite, cu copii care, deseori, sunt, practic, singurele responsabile pentru treburile casnice). Când ajungem însă în zona politicului şi al business-ului, reprezentarea femeilor este simetrică cu cea din sectorul asociativ, şi chiar mai grav”, a declarat Daniela Terzi-Barbăroşie.
Potrivit ei, societatea civilă este mult mai preocupată de problematica de gen decât politicienii şi autorităţile. Societatea civilă este într-adevăr mai activă în acest domeniu, decât clasa politică sau autorităţile publice, dar nu este doar realitatea ţării noastre. Cred că ONG-urile care activează în acest domeniu au decis să aibă ca preocupare majoră promovarea egalităţii de gen tocmai din acest motiv. Şi vreau să cred că societatea civilă va continua să rămână la fel de activă şi chiar incisivă periodic, până când va fi înrădăcinată dimensiunea de gen în toate acţiunile şi politicile elaborate şi implementate de către stat, dar şi de sectorul asociativ. Până când femeile vor fi la fel de bine remunerate ca şi bărbaţii, şi nu cu o diferenţă de 28% aşa cum este în prezent. Până când lumea va înţelege că abuzul, de orice fel, se pedepseşte, iar copiii sunt educaţi în spiritul realizării propriului potenţial, indiferent de sex, şi nu a convenţiilor sociale stereotipizate. Până când cetăţenii acestei ţări vor avea aici, acasă, salarii decente şi nu vor părăsi copiii pentru a aduce bani din afară. Până când femeile care au un potenţial înalt de lider şi cărora le place activitatea politică, să fie plasate pe locuri cu şanse în listele de candidaţi la alegeri, şi nu începând cu poziţia 40-50, aşa cum arată la ora actuală studiile în domeniu. Până când... Încă mult timp. Dar eu continui să rămân optimistă şi încă visez la ziua în care voi ajunge şomeră. Când nu vor mai exista probleme pentru care să lupt”, a declarat pentru Info-Prim Neo Daniela Terzi-Barbăroşie, militantă pentru drepturile femeilor.