Femeia care și-a abandonat copilul în scara unui bloc de locuit din sectorul Buiucani al capitalei, în data de 23 ianuarie, a fost identificată. Aceasta are 25 de ani și este originară din raionul Dondușeni. Tânăra le-a declarat polițiștilor că nu își poate explica gestul și că ar fi fost în stare de afect. Ea este cercetată în stare de libertate, având la întreținere alți doi copii minori.
Solicitată de IPN, Lucia Caciuc, șef interimar al Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, a declarat că deocamdată nu a primit oficial informația de la poliție. Dar pentru că femeia este din afara Chișinăului, acest caz urmează să fie preluat de autoritatea tutelară din localitatea sa. „În condițiile în care copilul nu este din Chișinău, se va hotărî soarta lui de mai departe acolo pe loc”, a declarat Lucia Caciuc.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru lăsarea în primejdie. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă amendă de peste 27 de mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau până la doi ani închisoare.
Copilul, în vârstă de o lună, a fost descoperit pe 23 ianuarie. În căruciorul în care a fost abandonat era și un bilețel cu data de naștere a copilului.