Femei de etnie romă, din diferite localități ale țării, sunt instruite și încurajate să se implice în procesul de luare a deciziilor politice la nivel local. În cadrul unui atelier, care are loc pe 16 și 17 februarie, au fost invitate 22 de femei, iar pentru altele 22 instruirile vor avea loc în luna martie. Activitățile sunt parte a programului „Femeile rome în politică”, transmite IPN.
Coordonatoarea proiectului, Natalia Duminică, spune că, după instruiri, beneficiarele vor trebui să organizeze o activitate în comunitatea lor, pentru a-i îndemna pe membrii comunității rome să participe la vot, dar și să-și înainteze candidaturile la alegerile generale locale din vară, pentru funcțiile de primar și consilier local. Instruirile sunt moderate de două experte în domeniul respectării drepturilor femeilor rome, din România și Republica Moldova.
Explicând necesitatea proiectului, Natalia Duminică a spus că prea puține femei rome se implică în activitatea decizională la nivel local. La ultimele alegeri locale generale, doar două femei rome au fost alese în calitate de consilier local.
Elena Rădiţă este mediator comunitar în orașul Râșcani și spune că participă la atelier ca să obțină mai multă informație despre alegerile care se apropie. La fel, spune că vrea să arate că femeile rome nu suntem indiferente față de evenimentele care au loc în societate. „Vrem să ne implicăm, să participăm, să susținem populația noastră romă și să mergem în pas cu toți”, a spus Elena Rădiţă.
Victoria Bandă, din Soroca, a venit la atelier pentru a învăța cum poate să se implice, să contribuie la schimbarea lucrurilor în societate. „Sperăm la o viață mai bună”, a spus femeia.
Programul „Femeile rome în politică” este parte a proiectului „Susținerea femeilor rome în alegerile locale generale din anul 2019”, implementa de către Centrul Național al Romilor cu Rețeaua Femeilor și Fetelor Rome Romano Alav, în parteneriat cu UN Women Moldova, cu susținerea financiară a Guvernului Suediei.