Federalizarea nu poate compromite apropierea Moldovei de UE

Soluţionarea conflictului transnistrean prin implementarea unui proiect adecvat de federalizare a ţării nu poate compromite procesul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, a declarat ambasadorul Statelor Unite ale Americi, Asif Chaudhry, drept răspuns la o întrebare în acest sens, acordată în cadrul şedinţei de vineri, 15 iulie, a Clubului de presă de la Chişinău. Potrivit diplomatului, important este să fie respectate două principii esenţiale în realizarea unui eventual proiect de federalizare, restul depinde de voinţa populaţiei să stabilească tipul de relaţii în interiorul statului. "Este o întrebare bună. În primul rând trebuie să ne gândim ce înseamnă federalizare. Este un sistem federal pe care îl avem în SUA? Este Federaţia Rusă? Sunt foarte multe tipuri de federaţii şi de asta nu ştiu ce au în vedere oamenii atunci când vorbesc despre federalizare şi au asemenea îngrijorări. Important este ca Moldova să fie integră în hotarele sale internaţionale recunoscute. Important este ca Moldova să-şi poată exercita suveranitatea asupra întregului teritoriu. Odată ce aceste două condiţii sunt îndeplinite este treaba poporului care locuişte şi pe un mal, şi pe celălalt să hotărască ce fel de relaţii pot avea", a declarat diplomatul american. "Sper şi cred că şi SUA şi UE susţin o asemenea abordare care să ajute Republica Moldova să se apropie de UE. Puteţi vedea că Republica Moldova deja a păşit pe această cale, dovadă sunt discuţiile şi negocierile pe care le poartă Republica Moldova cu UE în domeniul liberalizării regimului de vize", a specificat el. "Intenţionat nu am dat un răspuns concret privind atitudinea mea faţă de problema federalizării pentru că depinde ce avem în vedere, pentru că sunt modalităţi negative de a face o federaţie, dar sunt şi exemple pozitive. Cel mai important lucru care vreau să-l reiterez este ca Republica Moldova să-şi exercite suveranitatea în întregul său teritoriu în hotarele care sunt recunoscute în plan internaţional", a afirmat ambasadorul Statelor Unite ale Americi, Asif Chaudhry, la Clubul de presă de la Chişinău. În acelaşi context, reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru conflictele îngheţate, Giedrius Čekuolis, a declarat în interviul pentru Info-Prim Neo, {publicat joi, 30 iunie 2011}, că integrarea europeană a Republicii Moldova şi reformele social-economice desfăşurate în legătură cu acest proces vor apropia rezolvarea conflictului transnistrean. „Consider că puterea de atracţie a Moldovei din partea dreaptă a Nistrului în ansamblu, bunăstarea cetăţenilor acesteia, existenţa statului de drept, circulaţia liberă prin Europa şi orientarea europeană a ţării d-voastră vor ajuta să fie create premisele şi pentru reglementarea diferendului transnistrean”, a spus diplomatul lituanian. „Este necesar să se înceapă pregătirea societăţii pentru eventuale compromisuri cu bătaie lungă în procesul de reglementare a diferendului transnistrean” a declarat reprezentantul preşedintelui OSCE, dar nu a oferit detalii privind natura unor astfel de compromisuri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.