La un an şi jumătate de când lucrările de termoizolare neautorizată a faţadelor, cu schimbarea coloristicii şi a elementelor de faţadă au fost interzise, chişinăuienii continuă să-şi coloreze locuinţele după propriul plac, în culori ce nu respectă cromatica iniţială a clădirii. Autorităţile locale susţin că problema ar putea fi rezolvată doar printr-un proiect municipal de termoizolare, finanţat parţial din buget şi parţial din contribuţiile locatarilor. Arhitectul-şef interimar al municipiului Chişinău, Radu Blaj, a declarat pentru Info-Prim Neo că dispoziţia emisă în martie 2011 a fost o avertizare, prin care locuitorii capitalei erau îndemnaţi să coordoneze toate lucrările de termoizolare cu gestionarii fondului locativ şi cu preturile de sector sau să vină cu un demers către Primărie, în care să fie permise lucrările pe un etaj întreg sau chiar bloc, dar nu pentru fiecare apartament în parte. „Cu părere de rău, chişinăuienii nu respectă aceste prevederi. După emiterea dispoziţiei cetăţenii au dat buzna la Primărie să afle detalii despre procedura ce urmează să fie aplicată, iar până în acest moment nu sunt rezultate pozitive”, a mai declarat Radu Blaj. Solicitat de Info-Prim Neo, primarul Dorin Chirtoacă a spus că în măsura în care locuitorii capitalei efectuează lucrări de termoizolare cu respectarea cromaticii blocurilor locative, acest lucru se admite. „Trebuie de văzut câte blocuri au fost termoizolate de când a fost emisă dispoziţia şi câte mai înainte pentru a putea fi comparată situaţia, dar până la urmă nu în asemenea mod se va schimba situaţia”, a menţionat primarul. În opinia sa, problema va fi rezolvată atunci când blocurile vor fi termoizolate integral, aşa cum se face în Suedia, Germania. „Pentru acest proiect au fost prevăzute deja surse financiare, iar în sectorul Râşcani a fost identificat un bloc locativ unde locatarii vor să contribuie cu bani pentru a putea fi efectuată termoizolarea integrală a blocului”, a declarat edilul. Dorin Chirtoacă a mai spus că din contul municipalităţii a fost termoizolat un bloc de locuit din cartierul Telecentru, iar acum se caută o curte unde şi locatarii să se implice în cofinanţarea lucrărilor, pentru că este imposibil de a acoperi în totalitate cheltuielile din bugetul municipal. Dispoziţia semnată în martie 2011, de către viceprimarul Nistor Grozavu, nu prevede sancţiuni pentru schimbarea coloristicii şi elementelor de faţadă, ci sugerează gestionarilor fondului locativ, în caz de depistare a intervenţiilor neautorizate, să sesizeze Inspecţia de Stat în Construcţii în vederea aplicării măsurilor prevăzute de legislaţia în vigoare.