Fără supraveghetori la examenele de absolvire de anul viitor

În metodologia de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire în 2012 vor lipsi cuvintele „supraveghetor” şi „fraudă”, acestea fiind înlocuite cu „asistent în centrul de examen” şi „derogare de la metodologie”. Acestea sunt unele dintre modificările introduse de către Ministerul Educaţiei în acte, transmite Info-Prim Neo. Ministrul educaţiei, Mihai Şleahtiţchi a comunicat că s-a decis modificarea acestor termeni cu unii mai diplomatici. „În metodologia elaborată au mai fost introduse şi alte noutăţi, precum reabilitarea disciplinei „Istoria” în grila disciplinelor de examene obligatorii”, a comunicat ministrul pentru presă. Printre inovaţii este şi faptul că părinţii, împreună cu elevii, vor avea acces la lucrările de examen atunci când apare decizia de a contesta rezultatul obţinut. Oficialul a mai spus că se va păstra metoda utilizării aparatajului de bruiere a semnalului telefonului mobil. „Anul acesta l-am folosit în centrele republicane de verificare a lucrărilor doar la etapa contestaţiilor, anul viitor aparatajul special va fi utilizat şi la prima etapă de verificare nu doar la cele contestate”, a declarat ministrul educaţiei. O altă noutate a metodologiei este şi faptul că în şcolile alolingve examenul la limba şi literatura română va fi prima probă la examenele de absolvire. „Se încearcă de a motiva absolvenţii de a învăţa şi a comunica în limba română la modul practic şi îi oferim un plus de valoare acestei discipline”, a remarcat ministrul. Mihai Şleahtiţchi a spus că elevii, ca şi anterior, vor trebui să semneze o declaraţie prin care se obligă să nu încalce regulamentul de examinare. În caz contrar, îşi asumă riscul să fie eliminat de la probă. Ministrul a mai comunicat că noutăţile introduse necesită cheltuieli neînsemnate care nu vor afecta bugetul ministerului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.