Angajamentele asumate de Moldova în raport cu UE depășesc nu doar capacitățile reale de moment ale țării, dar și gradul de deschidere a elitei politice pentru a absoarbe și digera până la capăt reformele necesare, scrie politologul Dionis Cenușă într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.
Politologul reamintește că, prin intermediul Acordului de Asociere, Moldova face parte din grupul țărilor cu cele mai avansate relații cu UE din vecinătatea estică. Acest cadru oferă practic toate instrumentele necesare pentru ca țara să se integreze în piața europeană și să se alinieze la deciziile politice adoptate de țările UE.
Chiar și apelând la condiționalități, realizarea reformelor nu poate fi facilitată dacă există un vid de voință politică, atenționează Dionis Cenușă.
El afirmă că, fără voință politică, europenizarea țării rămâne doar pe hârtie, iar schimbările nu pot fi nici durabile și nici profunde.
Antrenarea guvernărilor într-un cerc virtuos al reformelor presupune o libertate și un sistem de „limitări și echilibre” în funcționarea instituțiilor, dar cel mai mult o previzibilitate a proceselor democratice, explică Dionis Cenușă.
Potrivit lui, schimbarea legislației electorale în vara lui 2017, contrar consensului politic și public comun, a demonstrat că democrația nu este deloc previzibilă, ci mai degrabă dirijabilă.
Politologul consideră că în condițiile unei asemenea democrații, orice reformă introdusă pe agendă are un impact limitat, dar și proporțional interesului forțelor politice aflate la guvernare.
Dependența guvernării de asistența financiară europeană reprezintă practic unica pârghie prin care mai pot fi impulsionate reformele, reamintește Dionis Cenușă.
Dar pentru a se deosebi de proiectele de dezvoltare internațională, subliniază politologul, Bruxelles-ul este obligat să lege condiționalitățile de finanțare de îndeplinirea valorilor europene – statul de drept, buna guvernare și drepturile omului.
În conformitate cu această logică, crede Dionis Cenușă, UE ar trebui cel puțin să amâne alocarea primei tranșe din asistența macro-financiară de 100 milioane EUR. Altfel, UE va transmite un mesaj greșit guvernării, încurajând-o să mimeze în continuare reformele și să avarieze valorile europene, mai adaugă politologul.
UE va pierde oportunitatea de a-și consolida imaginea în ochii opiniei publice, care, nefiind în stare să penalizeze guvernarea, se așteaptă la măsuri comparabile cu penalizarea din partea UE și altor parteneri externi, concluzionează Dionis Cenușă.