Fântâna amenajată de premierul Tarlev în satul său de baştină a fost desemnată cea mai reuşită

Un grup de specialişti, condus de directorul Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală, Mihai Ursu, a desemnat cele mai reuşite fântâni şi izvoare, amenajate şi renovate în anul 2006, de conducătorii ministerelor şi autorităţilor administrative centrale şi de preşedinţii de raioane, în satele lor de baştină, în cadrul iniţiativei „Apa – izvorul vieţii”, lansată de preşedintele Vladimir Voronin. Astfel, cele mai amenajate fântâni au fost desemnate cele din satele de baştină ale premierului Vasile Tarlev (satul Başcalia, raionul Basarabeasca), Anatol Păpuşoi (satul Ţâpleşti, raionul Sângerei) şi Petru Silivestru (Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti). Potrivit Serviciul de presă al Preşedinţiei, şeful statului a prezidat o şedinţă specială de totalizare a acestor activităţi. Preşedintele a anunţat că, pentru fântânile construite sau amenajate în satele de baştină, Petru Silivestru, viceministru al Ecologiei şi Resurselor Naturale, a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”, Constantin Mihailescu, ministrul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi Valeriu Carcea, preşedintele raionului Glodeni, - cu Medalia „Meritul Civic”. Potrivit lui Voronin, cetăţenii apreciază înalt acţiunile de amenajare a surselor de apă potabilă, acestea înscriindu-se în contextul eforturilor întreprinse de autorităţi în vederea asigurării populaţiei cu apă potabilă de calitate. Preşedintele a subliniat însemnătatea repunerii în funcţiune a apeductului Soroca-Bălţi şi a construcţiei branşamentelor la acest obiectiv în localităţile de pe traseu. El s-a referit şi la necesitatea intensificării acţiunilor de asigurare cu apă potabilă a populaţiei din UTA Gagauz Yeri şi raioanele de sud. În urma realizării iniţiativei „Apa – izvorul vieţii”, în anul 2006 au fost amenajate şi renovate 70 de fântâni şi izvoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.