Familia suricatelor la Grădina Zoologică din Chişinău s-a mărit cu doi pui, care au venit pe lume acum două săptămâni. Sexul acestora nu se cunoaşte deocamdată. Îngrijitorii nu se apropie de ei pentru că sunt prea mici. Abia peste 2 săptămâni puii vor deschide ochii.
O pereche de suricate a fost adusă în Republica Moldova în premieră anul trecut, din Tallin. Faptul că animalele au adus pe lume pui demonstrează că s-au acomodat bine şi au condiţiile necesare pentru reproducere, a declarat pentru IPN secretarul ştiinţific al Grădinii Zoologice, Olga Iuzvac.
Şi familia berbecilor de munte s-a mărit cu patru pui, o femelă şi trei masculi. Mufonii trăiesc în grup, acum sunt 6 femele şi 6 masculi. Se presupune că grupul acestora se va mai mări în curând cu alţi pui.
Un nou-născut este şi în familia cangurilor. Puiul stă în marsupiul femelei şi va ieşi când va împlini 3 sau 4 luni. Acesta este al treilea cangur născut la Grădina Zoologică din Chişinău.
Actualmente la zoo din Chişinău sunt 897 animale care reprezintă peste 150 de specii.