Campania „Sunt singur. Tu poţi fi familia mea”, dedicată familiilor ce iau spre îngrijire copii orfani sau rămaşi fără îngrijire părintească, a ajuns la final. Timp de o lună, mai mulţi asistenţi parentali profesionişti au fost instruiţi cu să aibă mai bine grijă de copiii pe care îi acceptă în familiile lor.
Solicitată de IPN, managerul serviciului de asistenţă parentală din cadrul Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, Olga Zaharia, a menţionat că, timp de o lună, s-a promovat sensibilizarea populaţiei cu privire la problemele copiilor orfani sau rămaşi fără îngrijire părintească. Şase copii care au fost dezinstituţionalizaţi sau care proveneau din familii social-vulnerabile au fost integraţi în familii de asistenţă parentală profesionistă. „Copiii vor fi îngrijiţi de asistenţi parentali profesionişti până se va stabili statutul acestora sau până va începe procesul de adopţie. Perioada aflării în familii de asistenţă parentală profesionistă poate să fie până la un an sau chiar până la majorat”, a mai menţionat specialistul direcţiei municipale.
Olga Zaharia a mai spus că astfel de campanii le oferă copiilor o şansă de reabilitare. Aceştia sunt integraţi în familii în care au parte de atenţie şi dragoste. Pe parcursul aflării în familiile de asistenţă parentală profesionistă copiii sunt pregătiţi să revină în familia biologică, dacă acest lucru este posibil. Olga Zaharia a subliniat că asistenţii parentali profesionişti care iau spre îngrijire un copil primesc lunar un salariu de circa 900 de lei. Pentru hrana copilului zilnic se oferă câte 21 de lei şi alţi 250 de lei lunar pentru produse de igienă.
Livia Mărginean, coordonator de servicii familiale din cadrul Asociaţiei „Copil-Comunitate-Familie” (CFF) Moldova, a specificat că numărul asistenţilor parentali profesionişti care doresc să ia în grijă un copil este în creştere. „Dorim să creăm cât mai multe servicii sociale şi să scoatem cât mai mulţi copii din internate pentru a fi integraţi în familii de asistenţă parentală profesionistă”, a menţionat Livia Mărginean.
Coordonatorul CCF Moldova a adăugat că procesul de recrutare a asistenţilor parentali profesionişti este unul continuu. Actualmente în proces de formare sunt 12 asistenţi. Numărul serviciilor sociale este în dezvoltare. Dacă în 2011 erau 11 servicii sociale destinate copiilor orfani din internate, în prezent sunt în jur de 30 de servicii. „Pentru a nu mai avea copii în instituţii rezidenţiale este nevoie să facem cât mai multe servicii familiale”, a menţionat Livia Mărginean.
În prezent la evidenţa Direcţiei municipale se află 33 de copii care au fost integraţi în 28 de familii de asistenţă parentală profesionistă. Cel mai mic copil are doar 9 luni.