Făleştiul rămâne la comunişti
Locuitorii oraşului Făleşti şi-au ales primarul după cel de-al doilea tur de scrutin, desfăşurat duminică, 27 noiembrie. Noul edil este Victor Zalevschii, care reprezintă Partidului Comuniştilor.
Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Andrei Volentir, a declarat pentru Info-Prim Neo că la votare au participat 4 258 de alegători, dintre care 138 pe liste suplimentare. Candidatul comunist, Victor Zalevschii, a acumulat 2806 de voturi, iar contracandidatul său, liberal-democratul Pavel Ivanciuc – 1268 de voturi. Aproape 200 de buletine de vot au fost declarate nule.
În Făleşti au fost deschise 6 secţii de votare.
Postul primarului oraşului Făleşti a rămas vacant după ce reprezentantul PCRM. Valeriu Muduc, ales în iunie, şi-a dat demisia în favoarea funcţiei de preşedinte al raionului.
Pentru organizarea celui de-al doilea tur de scrutin, CEC a alocat 77 190 de lei