Fadei Nagacevschi, numit viceprimar al capitalei

După două tentative eșuate de a-l numi viceprimar pe Fadei Nagacevschi prin decizia Consiliului municipal Chișinău, primarul capitalei, Ion Ceban, a semnat dispoziția de numire în funcție. Edilul precizează că a făcut-o încă luni, iar azi fostul ministru al justiției a fost prezentat colegilor în noua sa postură, după două zile în care „a făcut cunoștință cu tot cumulul de informații”, transmite IPN.

„Cum am spus din prima zi, am încrederea că dl. Nagacevschi va reuși să facă față tuturor provocărilor în echipă, în vederea apărării drepturilor locuitorilor și ale orașului Chișinău. Fadei Nagacevschi este o persoană cunoscută și profesionistă și îi urez succes în realizarea obiectivelor de dezvoltare a Primăriei Chișinău”, a declarat primarul Ion Ceban.

Candidatura lui Fadei Nagacevschi a fost de două ori respinsă de Consiliul municipal Chișinău. Conform legislației, în asemenea cazuri, primarul are dreptul să numească viceprimarul prin dispoziţie, care se aduce la cunoştinţa Consiliului. Nagacevschi vine să ocupe mandatul declarat vacant după demiterea lui Victor Chironda, în iulie anul curent.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.