Factura pentru decembrie la termificare a venit fără compensații. Explicația DGLCA

Factura la termificare în municipiul Chișinău, pentru luna decembrie, a venit fără compensații. Contactat de IPN, șeful adjunct al Direcției generale locativ-comunale și amenajare (DGLCA), Ghenadie Dubița, a spus că regulamentul care prevede oferirea compensațiilor a fost aprobat de Consiliul municipal în data de 22 decembrie și, până la tipărirea facturilor, nu s-a reușit verificarea listelor beneficiarilor. 

„Este o procedură stabilită, care este descrisă în regulament. Comisiile vor examina listele şi, în cazul corespunderii datelor, vor lua decizia de acordare a compensațiilor. În fiecare sector, primărie (în localitățile suburbane, n.r.), există o comisie responsabilă pentru acordarea compensaţiilor. Aceste comisii examinează listele, decid acordarea compensaţiilor şi le transmit pentru calcul la compania care emite facturile”, a explicat responsabilul DGLCA.

Potrivit regulamentului, beneficiari ai compensaţiilor pentru serviciile comunale și resursele energetice (40% din factură) sunt familiile ale căror venituri pe ultimele 12 luni sunt mai mici de 3000 de lei pe lună pentru fiecare persoană, precum și familiile tinere (cu vârsta de până la 35 de ani) cu venit mediu global lunar de până la 5000 de lei.

Persoanele care au beneficiat de aceste compensații în sezonul trecut nu e nevoie să depună cereri de reconfirmare. Cei care nu au beneficiat de compensaţii și cei care au beneficiat anterior, dar la care au survenit schimbări familiale, vor înainta o cerere-tip, conform prevederilor regulamentului aprobat.

Compensaţiile se acordă pe toată perioada sezonului rece, chiar dacă cererea este depusă şi la sfârşitul sezonului de încălzire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.