Facilitarea reglementării politice durabile a conflictului transnistrean, rolul OSCE

[Analiză de Per Enerud, pentru Info-Prim Neo, din ciclul „20 de ani de la începutul războiului. Când va fi pace?”] Faptul că acordul de încetare a focului din iulie 1992 continuă să fie respectat reprezintă o realizare deloc minoră. Conflictul nu a fost soluţionat, însă ororile războiului şi violenţei sunt evitate. În calitate de mediator, OSCE a fost în măsură să ofere un forum unde părţile se pot întâlni, examina şi soluţiona probleme curente, fapt care a contribuit la împiedicarea revenirii la violenţă. Misiunea OSCE în Moldova şi-a început activitatea în luna aprilie 1993 – după mai mult de un an de la izbucnirea violenţelor armate. Totuşi, OSCE sau mai curând predecesorul său, CSCE (Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa), a început să monitorizeze conflictul ceva mai devreme. După încheierea acordului de încetare a focului în iulie 1992, CSCE a început să analizeze situaţia pentru a identifica posibile modalităţi de soluţionare a conflictului. În februarie 1993, CSCE a acordat Misiunii mandatul de a „facilita reglementarea politică durabilă a conflictului, care să consolideze independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova împreună cu o înţelegere privind un statut special pentru regiunea transnistreană”. Acest mandat rămâne în vigoare. Împreună cu partenerii noştri din Rusia şi Ucraina, şi observatorii din Statele Unite şi Uniunea Europeană, OSCE a lucrat îndelung cu părţile în cadrul procesului de negocieri. Anul trecut, cu ajutorul mediatorilor şi observatorilor, părţile au convenit reluarea negocierilor în formatul „5+2” după o pauză de şase ani. Negocierile de la Vilnius de la finele anului trecut şi recentele negocieri de la Dublin demonstrează progres în cadrul negocierilor. Noi constatăm angajamentul continuu al părţilor de a se abţine de la violenţă şi de a soluţiona toate problemele la masa de negocieri. OSCE este, de asemenea, reprezentată în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC), organ care supraveghează situaţia în Zona de Securitate. În afară de funcţiile sale formale, CUC, care de asemenea include reprezentanţi ai Federaţiei Ruse şi Ucrainei, asigură contactul direct între părţi, fapt care ajută la soluţionarea problemelor emergente. Scopul general al Misiunii OSCE este să combine negocierile cu activitatea reală pe teren. OSCE a oferit expertiză, a elaborat documente şi recomandări, a furnizat informaţii cu privire la cele mai bune practici, a organizat conferinţe şi a creat condiţii pentru desfăşurarea întrevederilor şi a promovat măsurile de consolidare a încrederii. În final totuşi părţile singure trebuie să soluţioneze neînţelegerile lor şi să accepte o soluţie justă şi corectă în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale râului Nistru. OSCE nu dispune de atribuţii executive. Nu este o organizaţie poliţienească sau militară şi nu poate obliga pe nimeni să activeze în conformitate cu instrucţiunile sau recomandările sale. Desigur este uşor de înţeles, că unii ar dori să vadă OSCE-ul drept aliat, însă OSCE este mediator şi nu parte în conflict. Misiunea OSCE în Moldova va continua să depună toate eforturile în vederea facilitării reglementării conflictului în toate aspectele sale. OSCE recunoaşte suferinţa cauzată de conflict şi doreşte să reitereze sentimentele de compasiune pentru toate victimele conflictului şi familiile acestora, îndemnând iarăşi la reconciliere. [Per Enerud, purtător de cuvânt al Misiunii OSCE în Republica Moldova]

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.