Expoziție dedicată patrimoniului imaterial UNESCO din România şi Republica Moldova

Patrimoniul imaterial UNESCO - România şi Republica Moldova a fost prezentat într-o expoziţie-atelier inaugurată astăzi în foaierul sălii Regele Mihai I a Senatului Parlamentului României. Expoziția marchează 20 de ani de la adoptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial de către UNESCO şi a înscrierii în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO a „Mărţişorului” (2017) şi a „Cămăşii cu altiţă” (2022), transmite IPN citând Agerpres.

La eveniment au participat artizani din România şi Republica Moldova, care au prezentat tradiţia coaserii cămăşii cu altiţă, meşteri din Macedonia de Nord şi Bulgaria, care se ocupă de confecţionarea mărţişoarelor, precum şi meşteriţele de la „Şezătoarea Bucureşti”, care au prezentat tainele artei confecţionării cămăşii româneşti.

„Este un demers prin care noi, colegii parlamentari din Comisia UNESCO, ne arătăm preţuirea şi respectul pentru cămaşa cu altiţă care a fost inclusă pe 1 decembrie 2022 în onorata listă UNESCO. Este încă o dovadă că suntem permanent preocupaţi de valorile noastre tradiţionale, unice, cu valoare universală, pentru că ele reprezintă rădăcinile, obiceiurile şi sufletul poporului român”, a menționat în deschiderea evenimentului preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, deputatul Ana-Maria Cătăuţă.

În intervenţia sa, Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, a arătat că acest moment aniversar permite reafirmarea angajamentului României de a continua să acţioneze „în spiritul Convenţiei pentru salvgardarea acestui repertoriu fără egal”, al diversităţii culturale şi umane, precum şi al expresivităţii creative a diferitelor comunităţi. „Patrimoniului imaterial UNESCO cu Republica Moldova oferă cetăţenilor celor două ţări sentimentul unei identităţi, istorii şi valori comune. Această moştenire culturală este una contemporană şi vie, transmisă de la o generaţie la alta, oferind un sentiment de integritate şi continuitate”, a spus Janina Sitaru.

Expoziţia-atelier „Patrimoniu imaterial UNESCO - România şi Republica Moldova” a fost organizată de Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO împreună cu Ambasada Republicii Moldova în România, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.