Exporturile de mărfuri ale Moldovei în primele 10 luni ale anului curent au crescut cu 10,6% faţă de perioada similară a anului precedent şi au alcătuit 1,9 mlrd dolari. În ianuarie-octombrie 2013, importurile la fel au avut un volum superior celui din perioada corespunzătoare a anului trecut, cu 5,2%, până la 4,4 mlrd dolari. Datele au fost făcute publice de către Biroul Naţional de Statistică, transmite IPN.
Exporturile de mărfuri în ţările Uniunii Europene deţin o cotă de peste 46% în totalul de exporturi, iar în statele CSI – 39%. Au crescut exporturile către Turcia, România şi Germania. Totodată, s-au diminuat exporturile către Italia, Kazahstan, Ungaria şi Federaţia Rusă.
Exporturile de articole manufacturate s-au situat pe primul loc, pe locul doi – cele de produse alimentare şi animale vii, pe când exporturile de băuturi şi tutun s-au situat pe locul cinci.
Analiza evoluţiei importurilor pe ţări în ianuarie-octombrie 2013, comparativ cu perioada similară din anul 2012, relevă majorarea livrărilor din România, China şi Ucraina. Totodată, s-au diminuat importurile din Federaţia Rusă, Grecia şi Polonia.
Importurile de combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate s-au clasat pe primul loc, fiind urmate de importurile de maşini şi echipamente pentru transport. Importurile de energie electrică au sporit cu 87,7%. Totodată, au scăzut importurile de gaz şi produse industriale obţinute din gaz.