Expertiza României ne va ajuta să ne mișcăm cu pași rapizi în procesul de negocieri, declarație

Expertiza României în aproximarea legislației la standardele UE ne va ajuta să ne mișcăm cu pași mai rapizi în procesul de negociere. Declarația aparține președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și a fost făcută la întrevederea cu ministra afacerilor externe a României, Luminița Odobescu, aflată într-o vizită la Chișinău, transmite IPN.

Șeful legislativului i-a mulțumit pentru ajutorul acordat Republicii Moldova în lansarea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, menționând că, în tot acest timp, ministra a sprijinit agenda de reforme a țării noastre atât la Bruxelles, cât și în relația cu statele membre ale UE.

În cadrul discuțiilor, demnitarii au convenit stabilirea unei cooperări mai active pe mai multe domenii. „Este important pentru noi să știm că avem un partener atât de puternic și dedicat, precum România, în drumul nostru de a construi o Moldovă Europeană”, a spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a mai subliniat că anul 2024 este un an electoral atât în Republica Moldova, cât și în România. „De aceea am convenit să ne unim eforturile în lupta noastră cu dezinformarea și cu grupările criminale care au scopul de a destabiliza situația din regiune”, a mai spus șeful legislativului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.