Experţii susţin că mass-media promovează un accentuat dezechilibru de gen
Mass-media promovează un accentuat dezechilibru de gen. Aceasta este una dintre concluziile studiului „Imaginea femeii şi a bărbatului în presa scrisă”, lansat marţi, 25 septembrie, de către Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare”(CPD) şi ONG Clubul pentru Şanse Egale „În doi”.
Autoarele studiului, Maria Saharneanu, Larisa Ungureanu şi Emilia Gheţu, au monitorizat timp de trei ani consecutiv, în perioade similare de timp, 6 publicaţii periodice, evaluând cum, în ce mod şi în ce proporţie a fost reflectată imaginea femeii şi a bărbatului în paginile lor.
Directorul executiv al CPD, Daniela Terzi-Barbaroşie, a apreciat studiul drept o lucrare fără precedent, realizată la un înalt nivel profesional, care reprezintă un bun vademecum pentru ziarişti.
Autoarea proiectului, Maria Saharneanu, a menţionat că doar 10-15 % din volumul materialelor publicate în presa scrisă au drept subiect prestaţia feminină. Materialele despre şi pentru femei sunt plasate de regulă pe ultimele pagini ale publicaţiilor şi pot fi considerate suplimente speciale, în spaţiul cărora rolul femeii este redus la cel de casnică, mamă, gospodină, consumatoare de cosmetice etc., iar imaginile foto prezintă femeile de cele mai multe ori ca personaje anonime, victime ale violurilor, alte traficului de fiinţe umane sau ale violenţei în familie.
Studiul, realizat cu susţinerea financiară a Fundaţiei Soros-Moldova, prezintă şi o serie de recomandări, printre care organizarea treningurilor, concursurilor, meselor rotunde pentru jurnalişti, elaborarea unor programe de stat, care ar avea drept scop sensibilizarea mass-media vizavi de principiul egalităţii de gen.