Experţii propun o schemă de circulaţie a transportului public între sectoare care să reducă aglomeraţia de maşini din centrul capitalei
Specialiştii propun crearea unei scheme de circulaţie a transportului public din capitală, care să facă legătura între sectoare, astfel încât să fie evitată aglomeraţia din zona centrală a oraşului. Vladimir Bocacev, specialist în cadrul Institutului “Urbanproiect”, a spus, vineri, 26 ianuarie, în cadrul unei dezbateri publice pe marginea Planului Urbanistic General (PUG), că reţeaua stradală s-a format pe o schemă radială, conform căreia centrul şi periferiile sunt legate prin magistrale, în timp ce legătura între masivele vecine a rămas nedezvoltată.
În prezent, majoritatea rutelor de troleibuz şi microbuz traversează centrul capitalei, iar, potrivit unui studiu, cel puţin 30 la sută dintre călătorii dintr-un sector sunt nevoiţi să circule obligatoriu prin centru, pentru a ajunge în sectorul învecinat.
Experţii susţin că pentru microbuzele care circulă prin zona centrală ar trebui să fie stabilite staţii speciale de îmbarcare, deoarece staţionarea lor haotică, la solicitarea călătorilor, creează mari dificultăţi de trafic.
Potrivit lui Bocacev, pe parcursul zilei, toate străzile, inclusiv magistralele, sunt folosite practic în calitate de parcări provizorii. Acest lucru reduce cu 30 la sută capacitatea de traversare a străzilor şi face dificilă circulaţia transportului. Potrivit specialiştilor, se cer interdicţii de staţionare de scurtă durată a automobilelor pe magistrale, fiind oportună studierea locurilor noi pentru asemenea parcări pe străzi secundare, precum şi proiectarea unor parcări etajate.
Optimizarea şi modernizarea reţelei stradale, propusă în PUG, prevede reabilitarea reţelei stradale existente prin reconstrucţia străzilor, elaborarea unui plan de amplasare a parcărilor, parcajelor şi terenurilor tehnologice a transportului public şi crearea pasajelor pentru biciclete.
De asemenea, se propune construcţia de străzi şi magistrale cu flux continuu, a şoselei de centură pentru Chişinău, a obiectelor de infrastructură stradală destinate sporirii traficului circular, elaborarea proiectului de ocolire a centrului oraşului de către transportul în tranzit.
Dezvoltarea transportului public de călători prevede construcţia de noi linii de troleibuz, consolidarea capacităţii instituţionale de management a sistemului de transport, dezvoltarea pieţei serviciilor de transport călători, optimizarea structuri modurilor de transport şi reţelei de rute. Se mai urmăreşte sporirea calităţii şi asigurarea funcţionării transportului public cu costuri sociale minime, precum şi îmbunătăţirea managementului traficului rutier.
Potrivit specialiştilor, ca urmare a creşterii considerabile a numărului mijloacelor de transport înmatriculate în municipiu, sarcina asupra reţelei de drumuri din capitală s-a mărit de mai bine de 2 ori.