Republica Moldova a reuşit să devanseze ţări mai dezvoltate în topul celor mai bune ţări din lume, inclusiv România şi Rusia, graţie faptului că nu se implică în conflicte militare şi nu produce armament. Concluzia aparţine unui grup de experţi de la Chişinău şi a fost lansată în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.
Decanul facultăţii de drept de la Universitatea Liberă Internaţională, Alexandru Cauia, îşi argumentează concluzia prin faptul că „de când am devenit membri ai ONU, noi nu am avut niciun conflict armat. În doctrina noastră militară nu avem o abordare agresivă. Am avut întotdeauna o abordare constructivă asupra conflictului transnistrean. În repetate rânduri, guvernarea a ştiut să evite declanşarea unui război civil".
O opinie similară o are şi profesorul universitar , Mihai Cernencu, care mai precizează că unul din factorii care a avansat Republica Moldova în topul respectiv este faptul că nu produce arme sau tehnică militară. „Vedem ce s-a făcut în Crimeea. Lucrul acesta este clar pentru toată lumea, de aceea suntem în faţa altor state. Noi nu producem şi nici nu vindem armament", a conchis Cernencu.
Sociologul Andrei Dumbrăveanu a lansat opinia că unul din factorii care a adus punctaj Republicii Moldova în topul "Good Country Index” ar fi rezistenţa la presiunile Rusiei. "Republica Moldova a fost provocată în continuu prin emisarii ruşi trimişi în regiunea transnistreană în perioada 1992-2014. Dacă am răbdat asta, nu înseamnă că am fost proşti. Am reuşit să ne păstrăm calmul şi demnitatea", concluzionează Dumbrăveanu.
Experţii n-au exclus însă şi meritul oamenilor de cultură şi ştiinţă în acumularea punctajului. Invitatul permanent a l emisiunii „Fabrika”, jurnalistul Cristian Tabără, a precizat în acest context că potrivit statisticilor din România , „cele mai multe gene provin din judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi”, iar Republica Moldova care se află în imediata apropiere are un fond genetic enorm şi este bogată în oameni talentaţi.
Topul "Good Country Index", care include 125 de țări participante, a fost realizat în baza indicilor transmişi de ONU şi Banca Mondială, iar principalele criterii analizate au fost ştiinţa şi tehnologia, cultura, pacea internaţională şi securitatea, ordinea mondială și prosperitatea. Moldova ocupă locul 60 în topul celor mai bune ţări din lume, la capitolul contribuţiilor aduse umanităţii şi planetei.