Experţii consideră că procesul de implementare a Codului audiovizualului decurge anevoios şi defectuos
Procesul de implementare a prevederilor Codului Audiovizualului (CA) decurge anevoios şi defectuos iar implementarea acestuia nu a adus deocamdată schimbările şi transformările necesare instituirii principiilor democratice de funcţionare a audiovizualului din R. Moldova. Aceasta este una din concluziile formulate de echipa de experţi angajată în realizarea proiectului „Monitorizarea implementării prevederilor Codului audiovizualului”, reprezentată de mai multe organizaţii neguvernamentale din domeniul mass-media şi al drepturilor omului, cu ocazia prezentării publice a raportului intermediar pentru primele şase luni de desfăşurare.
Experţii din cadrul proiectului mai consideră că maniera în care au fost implementate prevederile referitoare la Instituţia publică naţională a audiovizualului (IPNA) nu a condus la accelerarea procesului de edificare a unui veritabil serviciu public naţional. De asemenea, aplicarea defectuoasă a CA a prejudiciat drepturile publicului la informaţie pluralistă, veridică şi completă prin dispariţia unui post de radio cu tradiţii la Bălţi şi prin reorganizarea neavenită a staţiilor publice municipale „Antena C” şi „Euro TV Chişinău”.
Potrivit experţilor, responsabilitatea pentru această stare de lucruri revine Consiliului Coordonator al Audiovizualului care nu în toate situaţiile face faţă misiunii sale fundamentale de autoritate publică independentă şi de garant al interesului public. Totodată, şi Consiliul de Observatori al IPNA nu şi-a onorat competenţele atribuite prin lege compromiţând astfel aşteptările societăţii;
Potrivit experţilor, obiectivele de transformare democratică a sectorului audiovizual au constituit una din priorităţile actualei componenţe a Parlamentului, dar, dincolo de adoptarea CA (şi de desemnarea componenţelor CCA şi CO al IPNA), nu au existat alte preocupări de atingere a acestor obiective. Comisia parlamentară de profil nu s-a autosesizat la semnalele societăţii civile privind conflictele majore care s-au produs în perioadă de monitorizare, se mai menţionează în raportul intermediar privind desfăşurarea activităţilor din cadrul proiectului timp de 6 luni.
Pe parcursul primelor 6 luni de derulare a proiectului, echipa de monitorizare a efectuat studii de caz, monitorizări ale programelor de actualităţi radio şi TV ale IPNA, a urmărit, prin persoanele special acreditate, şi a sistematizat activităţile publice ale CCA şi CO al IPNA. Rezultatele relevante ale acţiunilor întreprinse au fost făcute publice în cadrul a 3 conferinţe de presă şi prezentate factorilor decizionali naţionali şi organismelor internaţionale acreditate la Chişinău, fiind publicate pe site-ul www.apel.md.
În proiectul realizat sub egida Asociaţiei Presei Electronice APEL şi cu susţinerea Fundaţiei Soros-Moldova sunt implicate organizaţiile neguvernamentate din domeniul mass-media şi drepturile omului: Printre acestea, Asociaţia Juriştilor Independenţi, Asociaţia Presei Independente, Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi, Centrul Acces-Info, Centrul Independent de Jurnalism, Comitetul pentru Libertatea Presei, Comitetul pentru Apărarea Drepturilor Umane şi Profesionale, Federaţia Oamenilor de Radio şi de Televiziune, Juriştii pentru Drepturile Omului, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova, precum şi reprezentanţi ai mediului universitar, jurişti şi profesionişti din sectorul audiovizual.