Reprezentanți ai organelor legislative şi executive naţionale, precum şi experţi internaționali în domeniul mass-media și producției de film, din șapte țări, au participat la prima conferință internațională organizată de Asociația pentru Dezvoltare şi Cooperare la subiectul atragerii investițiilor străine în spaţiul media al Republicii Moldova. Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că în acest an a fost creat un grup de lucru, cu suportul Uniunii Europene, care are menirea să dezvolte legislația națională în domeniul mass-media, transmite IPN.
„Atunci când vorbim de mass-media din Republica Moldova, apar subiecte legate de provocările cu care se confruntă cei din domeniul media. În Parlament există o înțelegere a acestor probleme și cu această ocazie, în iulie curent, am pornit un lucru greu, împreună cu societatea civilă, și cu experții din domeniul mass-media și am creat un grup de lucru ce se ocupă de dezvoltarea legislației mass-media”, a spus președintele Parlamentului, subliniind că în cadrul grupului de lucru se discută despre un nou Cod al Audiovizualului, o nouă lege a presei și a presei online.
Expertul media Filip Slavkovic, Deutsche Welle, a povestit despre tehnologiile avansate de pe piața media europeană. Prin intermediul rețelelor sociale, tinerii sub 29 de ani primesc zilnic pe dispozitivele mobile știrile cele mai importante ale zile. Expertul a subliniat că economiile digitale poate nu sunt cunoscute suficient de bine în Republica Moldova și în regiune, dar acestea pot fi un viitor pentru afacerile mici în întreaga regiune. Tot mai mulți utilizatori de informații caută știri de divertisment prin intermediul platformelor de comunicate, care sunt folosite pentru schimb de video și foto între companiile mass-media și utilizatorii acestora. Știrile sunt expediate pe dispozitivele mobile prin intermediul roboților media, iar companiile din Germania reprezintă un start-up în domeniul soluțiilor rapide ce pot dezvolte programe de dezvoltare a roboților media.
Victoria Yarmoshchuk, directorul executiv al Ukrainian Motion Picture Association, a spus că, dacă Republica Moldova își dorește să atragă investiții în domeniu, trebuie să comunice lumii succesele obținute. Aceasta a adus exemplul Ucrainei de promovare a succeselor obținute în domeniul cinematografiei. Astfel, filmele din Ucraina sunt prezentate la toate festivalurile internaționale, iar produsele ucrainene sunt ca rezultat foarte bine vândute în lume. În acest an, trei filme de producție ucraineană au fost nominalizate la Oscar, la secțiunea „Cel mai bun film internațional”.
Experta din Ucraina a specificat că o țară care își dorește să aibă o industrie mass-media puternică și independentă, trebuie să folosească toate instrumentele existente. O schimbare radicală, spre bine, a produsului mass-media din Ucraina a fost datorată interzicerii difuzării produselor mediatice ruse pe teritoriul Ucrainei. Astfel, Victoria Yarmoshchuk a precizat că în ultimii patru ani, Ucraina înregistrează un succes enorm în ceea ce privește produsele media de conținut local, creșterea fiind de la 47% la peste 70%.