Experţi independenţi constată că TRM şi fostele oficioase guvernamentale continuă să servească intereselor politice ale guvernării
Experţi independenţi constată că, în pofida restructurării formale a companiei de stat „Teleradio-Moldova” (TRM) într-o companie publică şi a deetatizării cotidienelor guvernamentale, acestea continuă să servească intereselor politice ale guvernanţilor. Aceste concluzii sunt expuse într-un Raport independent care vizează rezultatele implementării pe parcursul a doi ani a Planului de Acţiuni UE–RM în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.
Potrivit autorilor documentului, principiul deetatizării presei a fost folosit pentru a transfera audiovizualul municipal („Euro TV Chişinău” şi „Antena C”) către structurile private afiliate puterii, fiind astfel violat spiritul, mai puţin litera noului Cod al Audiovizualului, adoptat de majoritatea guvernamentală. Reglementările legale, atunci când sunt manipulate politic, nu pot soluţiona problemele societăţii, developând lipsa de voinţă reală politică şi de autenticitate în ce priveşte aderenţa la valorile democratice, susţin experţii.
Raportul mai constată că situaţia respectivă este reflectată şi la nivel local, unde se editează mai multe ziare raionale din bani publici, aceste finanţări fiind făcute nontransparent, fapt care, în mare, acoperă în mod unilateral necesităţile informaţionale ale majorităţii politice.
Având în vedere importanţa mass-mediei în perioada de tranziţie, Comisia Europeană (CE) ar putea identifica instrumente eficiente pentru evaluarea prestaţiei publice a TRM sub aspectul echidistanţei, dar şi a altor instituţii media sub aspectul servirii intereselor politice unilaterale, susţin autorii studiului. Totodată, CE ar putea acorda stimulente TRM prin intermediul asistenţei financiare, instituţionale şi de expertiză directe în vederea asigurării unui management modern, a selectării politicilor editoriale şi a ziariştilor pe principii de profesionalism, echidistanţă, neafiliere politică, iar Consiliul de Observatori ar trebi să-şi asume un rol mai activ în vederea atingerii obiectivelor menţionate.
Potrivit aceleiaşi surse, nu trebuie trecute cu vederea cazurile de hărţuire a presei scrise de opoziţie, inclusiv prin implicarea în proceduri judiciare interminabile. Pentru consolidarea capacităţii presei scrise independente ar fi necesar un program de asistenţă financiară. De asemenea, este necesar să fie asigurată implementarea deplină şi cu bună credinţă a recomandărilor organismelor internaţionale în domeniul mass-media, cum ar fi OSCE şi Consiliul Europei, elaborate în 2004, dar şi ale organizaţiilor naţionale şi internaţionale de mass-media.
Potrivit raportului, este necesară elaborarea regulamentelor antitrust în domeniul mass-media pentru a împiedica formarea de conglomerate media în jurul unor forţe politice sau companii mari. Garantarea pluralismului mass-media este importantă pentru o societate democratică, iar Comisia, cu asistenţa experţilor, ar putea elabora indicatorii respectivi privind pluralismul media care să fie aplicabili şi în cazul R. Moldova.
Raportul a fost alcătuit de reprezentanţi ai 13 organizaţii neguvernamentale, în cadrul ad-hoc de cooperare şi consultări "Euroforum", iniţiat de Programul Iniţiative Europene al Fundaţiei Soros-Moldova.