Experţi despre nereuşita învestirii Guvernului Leancă 2

Faptul că nu a fost votat Guvernul Leancă 2 de către Parlament reprezintă în primul rând o nereuşită a Alianţei de guvernare formată din PLDM-PDM. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Loc de dialog”, de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

Comentatorul politic Roman Mihăeş consideră că nevotarea guvernului a aprofundat şi mai mult criza politică şi mai există o singură şansă pentru a evita alegerile anticipate. Totodată, Mihăeş consideră că se va face o greşeală, dacă Leancă va fi desemnat repetat pentru funcţia de premier. „A-l desemna încă o dată pe Iurie Leancă, înseamnă a avea alegeri anticipate. Eu mă tem că insistenţa lui Iurie Leancă de a conduce viitorul cabinet de miniştri nu este altceva decât încercarea de a scăpa de responsabilitatea pentru că ar fi facilitat frauda de la Banca de Economii. De fapt, evenimentele de astăzi au demonstrat că în cadrul PLDM s-au format două grupuri, unul al lui Filat, iar altul al lui Leancă, şi nu este exclus că degrabă va avea loc o sciziune în cadrul PLDM”, a punctat Mihăeş.

Pe de altă parte, Sergiu Ostaf , director executiv al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului CReDO, consideră că dimpotrivă, PLDM ar trebui să înainteze repetat candidatura lui Iurie Leancă pentru funcţia de şef al Guvernului. „Cred că este posibil din toate punctele de vedere de a mai desemna încă o dată candidatura lui Iurie Leancă. Dintre toţi politicienii Iurie Leancă se bucură de cea mai mare încredere din partea societăţii, a partenerilor externi, mass-media. Nu este dorit un candidat mai puternic, deoarece el nu poate fi manipulat. Probabil că vor să repete experienţa PCRM, să caute unul ca Vasile Tarlev, care a fost o marionetă în mâinile lui Voronin. Dacă va fi desemnată altă persoană în afară de Leancă, PLDM va fi aspru judecat de electorat”, a spus Ostaf.

Expertul în drept constituţional, Vitalie Gămurari, a dat de înţeles că Vlad Filat ar fi vinovat de faptul că nu a fost votat guvernul Leancă 2. „Candidatura lui Leancă a fost o obligaţie electorală şi nu o dorinţă a PLDM. Negocierile cu PL şi PCRM privind votarea cabinetului Leancă trebuiau să fie purtate de către preşedintele PLDM. Acesta este un dialog politic, care trebuia dus de factorii de decizie din partid”, a opinat Gămurari.

Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, Alecu Reniţă, consideră că neacordarea votului de încredere pentru guvernul Leancă este o consecinţă a acordului bilateral PDM-PLDM. „Nu este eşecul lui Iurie Leancă, dar a coaliţiei bilaterale. Ceia ce s-a întâmplat cu Iurie Leancă se va întâmpla cu orice proiect de lege pe care îl va înainta PLDM sau PDM”, a afirmat Reniţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.