Listele electorale ale partidelor parlamentare nu aduc surprize, deşi au fost efectuate modificări comparativ cu scrutinul trecut. Potrivit experţilor, ca şi în anii precedenţi, primele trei locuri le ocupă liderii partidului.
În cadrul emisiunii „Politica”, la postul de televiziune „TV7”, directorul IMAS, Doru Petruţi, a spus că principalele deosebiri pentru principlii actori politici din campania electorală din acest an le constituie faptul că PCRM s-a deplasat spre centru. „Voronin a înţeles că sunt necesare schimbări şi că trebuie să se deplaseze spre centru, să-şi modereze discursul. Acum PCRM poate să mizeze doar pe Voronin, sperând ulterior la o coaliţie de stânga sau una dintre PCRM şi cineva din centru”, a spus sociologul, citat de IPN.
Referindu-se la lista liberal-democraţilor, sociologul a opinat că, în mare parte, a fost influenţată de către premierul Iurie Leancă. „Este clar că Iurie Leancă şi-a impus o parte din punctul de vedere, deoarece mai multe personaje nu apar pe listă.
Ceea ce tine de Partidul Democraţilor, lista acestui partid se bazează pe participarea miniştrilor”, a subliniat Doru Petruţi. Directorul IMAS crede că, dacă Filat şi Plahotniuc nu ar fi pe listă, cel puţin pe primele poziţii, PLDM şi PDM ar fi avut de câştigat. „S-ar fi dat un semnal pe multe dimensiuni, iar electoratul ar fi fost mobilizat, revitalizat”, a conchis sociologul.
Directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, s-a referit la Partidul Comuniştilor, pentru care a prognozat un număr mai mic de sufragii comparativ cu scrutinul din 2010. „Era şi de aşteptat că rebelii din PCRM nu vor fi pe listă. Chiar dacă Vladimir Voronin este un lider incontestabil şi este primul pe listă, aceasta nu este suficient şi scorul PCRM va cădea destul de mult, iar electoratul acestui partid, la momentul de faţă indecis, va emigra la partidul lui Usatîi. Dar nu este exclus să avem şi alte surprize”, a declarat Barbăroşie.
Directorul Institutului European de Studii Politice, Viorel Cibotaru, nu exclude că pe parcurs în liste ar putea surveni schimbări . „Listele mai pot fi schimbate. Astfel, ar putea să reapară şi alte figuri politice”, a anticipat viorel Cibotaru.