Experţi de la Chişinău şi Tiraspol îşi reiau lucrul în grupuri sectoriale
Restabilirea circulaţiei trenurilor marfare pe segmentul transnistrean şi reconectarea telefoniei fixe între cele două maluri ale Nistrului au fost subiecte discutate marţi, 12 iulie, la Tiraspol de către viceprim-ministrul pentru reintegrare, Eugen Carpov şi reprezentantul politic al Tiraspolului, Vladimir Iastrebceak, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Biroului pentru reintegrare.
La întrevedere au participat şi experţi pe diferite domenii, de la Chişinău şi Tiraspol, care au efectuat un schimb de opinii vizavi de eficientizarea activităţii grupurilor de lucru. Participanţii s-au arătat dispuşi să identifice problemele existente şi să elaboreze mecanisme de soluţionare a acestora, fapt menit să conducă la ameliorarea vieţii populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului.
În cadrul întâlnirii au mai fost abordate subiecte ce ţin de definitivarea proiectului Regulamentului activităţii grupurilor de lucru, stocarea şi utilizarea elementelor radiologice care provin din regiunea transnistreană, problema şcolilor din stânga Nistrului cu predare în grafia latină, lansarea activităţii grupurilor de lucru pe probleme legate de actele de stare civilă, proiectul Euroregiunea „Nistru”. Participanţii la întrevedere au convenit să continue lucrul în cadrul grupurilor sectoriale comune pe parcursul săptămânilor viitoare.
Întrevederea de marţi, 12 iulie, a fost organizată în baza înţelegerilor premierului Vlad Filat şi liderului transnistrean, Igor Smirnov, care au avut o discuţie neformală la Super Cupa Moldovei la fotbal, disputată pe stadionul Sheriff din Tiraspol.
Vladimir Iastrebceak a declarat în context pentru Novii Reghion că discuţiile în cadrul meciurilor de fotbal sunt, în mod evident, importante, însă acestea nu pot înlocui munca grupurilor de lucru. „Întrevederea pe care am avut-o cu reprezentanţii părţii moldoveneşti trebuia să aibă loc cu mult timp înainte de înţelegerea atinsă dintre Vladimir Filat şi Igor Smirnov la meciul de fotbal”, a adăugat Vladimir Iastrebceak.