Experţi ai Comisiei de la Veneţia aflaţi în vizită la Chişinău

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia a început marţi, 11 februarie, o vizită de lucru de două zile la Chişinău. În prima zi, delegaţia au avut o întâlnire cu deputaţii din Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului.

Solicitat de IPN, deputatul Sergiu Sârbu, vicepreşedinte al comisiei juridice, a comunicat că experţii sunt la Chişinău într-o vizită de documentare, după care urmează să formuleze recomandări la proiectul privind răspunderea disciplinară a judecătorilor.

La sfârşitul anului 2013, legislativul a votat în prima lectură proiectul dat, iar pentru a doua lectură deputaţii au decis că este nevoie de opinia Comisiei de la Veneţia.

Pe parcursul vizitei, experţii Comisiei de la Veneţia se vor mai întâlni cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, cei ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.

Potrivit proiectului de lege privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, magistraţii ar putea fi taxaţi cu până la 30% din salariu pentru abateri disciplinare şi incompetenţă profesională.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.