Expert-Grup solicită investigarea modului în care s-au format datoriile la Air Moldova

Centrul Analitic Independent Expert-Grup solicită autorităților să investigheze modul în care s-au format datoriile companiei aeriene Air Moldova. Într-o notă de poziție lansată joi, 4 octombrie, experții centrului spun că este creată impresia că Air Moldova intenționat a fost gestionată ineficient, cu scopul aducerii acesteia în prag de faliment pentru a fi privatizată la preț redus, transmite IPN.

O investigație a instituțiilor competente, precum Centrul Național Anticorupție, poate arăta dacă îndatorarea companiei a fost rezultatul unor condiții dificile și a competiției sporite de pe piață sau intenția unor grupuri de interese.

Experții Centrului menționează că privatizarea companiei a avut loc fără desemnarea unui consultant financiar individual, așa cum prevede legislația în cazul unui bun de o importanță deosebită. Lipsește o argumentare clară cu privire la valoarea tranzacției. Nu există nimic care să arate că a fost efectuată o evaluare independentă și care să confirme faptul că valoarea de 50 de milioane de lei (bani transferați în bugetul de stat de pe urma privatizării) este una justă pentru o companie de calibrul Air Moldova.

Potrivit experților, comunicarea despre privatizare creează impresia că nu s-a urmărit alimentarea interesului investitorilor. Caietul de sarcini și celelalte documente nu au fost traduse în vreo limbă străină, iar promovarea anunțului s-a limitat la comunicatele oficiale plasate pe pagina web a Agenției Proprietății Publice, nemaivorbind de perioada extrem de restrânsă pentru analiza documentelor din partea potențialilor investitori.

Experții de la Expert-Grup sunt de părere că performanța financiară slabă a dus la supra-îndatorarea companiei. În doar cinci ani, Air Moldova și-a asumat datorii noi în valoare de peste 625 de milioane de lei.

Experții mai menționează că persoana juridică care a preluat compania a fost fondată în august 2018 și dispune de un capital social subscris de 500 de mii de lei. Nu se cunoaște dacă compania, deținută în proporție de 49% de către „Blue Air Aviation” și 51% de către doua persoane fizice, deține resursele necesare pentru stingerea datoriilor acumulate la Air Moldova și care sunt termenele de stingere a acestora.

Agenția Proprietăți Publice a anunțat la 2 octombrie faptul că Air Moldova a fost vândută companiei Civil Aviation Group SRL. Valoarea tranzacției a fost de 1,2 miliarde de lei. 50 de milioane de lei au fost transferați la bugetul de stat, iar restul sumei reprezintă datoriile companiei Air Moldova, care investitorul s-a obligat să le achite.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.