Un grup de istorici și studenți, timp de 12 zile, s-a aflat în două regiuni ale Siberiei, Novosibirsk și Tomsk, pentru a afla istoriile basarabenilor deportați în anii 1941, 1949 și 1951. Proiectul „Expedițiile memoriei” este la a cincea ediție. Rezultatele au fost prezentate luni, 1 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă la IPN.
Istoricul Octavian Ţâcu a comunicat că cele două regiuni au fost centrul deportărilor din 1941 și 1949, unde aproape 12 mii de basarabeni au fost duși forțat de către regimul sovietic. Novosibirsk-ul a crescut spectaculos ca rezultat al deportărilor și migrației, care în mare parte a fost forțată, în special după destrămarea Uniunii Sovietice. Deși foarte mulți s-au întors, la fel de mulți au rămas acolo, deoarece era un loc mai retras și nu erau priviți ca dușmani ai poporului, din care cauză au și fost deportați.
Pe parcursul a 12 zile, cât a durat expediția, au fost intervievați circa 30 de oameni. Gheorghe Bejenari, în vârstă de 93 de ani, la momentul deportărilor avea 16 ani. Acesta nu a uitat limba română, chiar dacă nu a avut cu cine să o vorbească în acești ani. Are 17 copii, 136 de nepoți și strănepoți şi deţine o adevărată moșie în localitatea Bogotari din Novosibirsk.
Maria Zinovii, doctorand la USM, a spus că într-o localitate din Tomsk a fost găsită o piatra funerară pe care scria: „Aici au trăit, au muncit, s-au educat deportați, tu trecătorile, închină-te în fața lor”. Piatra fusese instalată de către un om de afaceri, în memoria bunicilor basarabeni, deportați în regiune.
Andrei Tincu, masterand la USM, a spus că în timpul expediției a cunoscut o familie cu rădăcini din satul Larga, raionul Briceni, deportată la o sută de kilometri distanță de regiunea Tomsk. După ce au ridicat o casă acolo, membrii familiei au fost nevoiți să treacă cu traiul într-o altă localitate, unde copiii să poată învăța, să aibă un loc de muncă. Au păstrat limba și tradițiile. Unul dintre copii a devenit medic.
Denis Motrenco, student la Iași, a vorbit despre un basarabean, pe nume Marin Alexeevici, care fusese deportat împreună cu mama în Novosibirsk. Ceilalți membri ai familiei au fost și ei deportați. dar în alte regiuni, și nu au mai știut nimic despre ei. După destrămarea URSS, mama s-a întors la Chișinău, el a rămas și a făcut studii, și-a întemeiat o familie, devenind profesor universitar.
Proiectul „Expedițiile memoriei a fost inițiat în 2013. Până acum au mai fost realizate două expediții ale memoriei în Kazahstan, una în Irkutsk și una în Krasnoyarsk.
