Există un potențial neexplorat IT în regiuni, ministru

Toate țările unde au crescut exporturile de tehnologii informaționale au oferit regimuri facilitare pentru companiile din industria IT. Dar progresul depinde și de resursele umane. De aceea, toate persoanele interesate, tinerii, sunt invitați să facă o carieră în IT. Este mesajul ministrului economiei, Sergiu Gaibu. La un club de presă, oficialul a remarcat că există un potențial neexplorat în regiuni. Programele de digitalizare în școli lasă de dorit, iar unele școli nu au nici profesori specializați pentru a pregăti tinerii sau măcar să le trezească interesul față de IT, transmite IPN.

Oficialul a  remarcat că, prin parcurile IT, s-a permis companiilor, grupurilor și persoanelor care activează acolo să activeze în regim fiscal special. Ei achită o singură taxă și modul de raportare este mai simplu.

Potrivit lui Sergiu Gaibu, în continuare se mizează pe creșterea mediului tehnologiilor informaționale, se vrea extinderea activităților încadrate în Parcul IT, în special cele de cercetare și dezvoltare, inginerie și proiectări.

În 2020 (cele mai recente date disponibile), companiile din industria tehnologiilor informaționale au avut vânzări de 7,3 miliarde de lei. Circa jumătate din aceste companii fac parte din parcurile IT. Exporturile s-au cifrat la un sfert de miliard de dolari, pe fonul a circa 2,5 miliarde – suma tuturor exporturilor din Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.