Există şansa ca după anticipate Parlamentul moldovean să fie constituit de o majoritate democrată, spune un fost ministru de externe al Germaniei

Fostul ministru de externe al Germaniei, Christoph Zopel, este de părere că după alegerile anticipate din 29 iulie Parlamentul moldovean ar putea fi constituit în majoritate de democraţi. Zopel a declarat luni, 20 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Partidul Democrat (PDM) că acest lucru se va produce cu ajutorul PDM, condus Marian Lupu. Lupu, fostul spicher comunist, a fost ales duminică, 19 iulie, preşedinte al PDM, la Congresul VI al formaţiunii, transmite Info-Prim Neo. Zopel şi-a exprimat speranţa că „după alegeri, în Republica Moldova va fi ales un preşedinte care nu-şi va permite nerespectarea drepturilor omului”. El a mai spus că alegerile trebuie să fie libere şi corecte, pentru a exista siguranţa că a fost respectată întru totul voinţa poporului. „Privilegiile unor persoane bogate sunt prea mari în Moldova”, a declarat Christoph Zopel, precizând că după participarea la lucrările Congresului PDM, are siguranţa că odată ajuns la guvernare, acest partid va duce o politică europeană care va garanta respectarea drepturilor omului în Moldova. Întrebat despre posibilitatea unificării polului social-democrat din Moldova, oficialul german a declarat că până acum acesta a eşuat din cauza „comportamentului lui Braghiş (Dumitru Braghiş, preşedintele Partidului Social Democrat, n.r.) şi a agentului dublu al Partidului Comuniştilor (PCRM), Eduard Muşuc”. „Sunt sigur că PDM va trece pragul electoral, iar Braghiş nu va avea mai multe voturi decât a luat la 5 aprilie”, a mai spus acesta. Noul preşedinte al PDM, Marian Lupu a spus în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că un dialog pentru unificarea polului social-democrat va fi intensificat după 29 iulie, când, potrivit lui, „rezultatul obţinut la alegeri va fi un imbold pentru alte partide de orientare social-democrată să colaboreze cu PDM, prin fuzionare”. Referitor la declaraţiile mai multor partide de opoziţie că s-ar încerca fraudarea alegerilor, Marian Lupu a spus că mizează pe observatorii internaţionali, în special pe cei europeni, întrucât PDM nu va avea reprezentanţi în birourile electorale. Totodată, el a spus că un calcul relativ efectuat de PDM denotă faptul că 50% dintre cetăţenii Moldovei cu drept de vot nu vor avea fizic posibilitatea să se prezinte la alegeri pe 29 iulie, într-o zi de miercuri. La congresul de duminică, Marian Lupu a fost ales preşedinte al formaţiunii, iar fostul preşedinte, Dumitru Diacov este acum preşedinte de onoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.