Cea mai gravă crimă comisă anul trecut a fost dublul asasinat de la Durleşti, a declarat marţi, 7 februarie, şeful Direcţiei Servicii Operative, Alexandru Jizdan, în cadrul şedinţei Colegiului Ministerului Afacerilor Interne. Jizdan a menţionat că la acest caz se lucrează intens şi că există destule premise pentru că el să fie descoperit, transmite Info-Prim Neo. Potrivit statisticilor prezentate la şedinţă, anul trecut au fost înregistarte peste 31 de mii de infracţiuni, dintre care 65,5% au fost descoperite. Majoritatea au fost comise de către persoane neangajate în câmpul muncii, persoane anterior judecate sau persoane în stare de ebrietate. Circa 60% dintre infracţiuni sunt legate de obiectele de patrimoniu. MAI constată o diminuare a numărului de crime comise împotriva persoanelor. În descreştere sunt şi cazurile de furturi ale mijloacelor de transport. În 2011 s-a reuşit descoperirea unor crime grave ce au avut loc în anii 1997, 2000 şi 2007. Alexandru Jizdan a menţionat că din 2000 şi până în prezent rămân nedescoperite 10 mii de infracţiuni. În noapte spre 1 aprilie 2011, doi adolescenţi au fost găsiţi împuşcaţi într-un automobil lângă Durleşti. Cadavrele au fost depistate de o patrulă 902. Potrivit poliţiei, cadavrul băiatului se afla în portbagajul automobilului de model BMW de culoare verde, iar fata în salon. Ambele victime aveau plăgi de armă de foc în regiunea capului.