Executorii judecătoreşti s-au transformat în businessmeni şi parazitează pe bugetele autorităţilor publice, expert

Executorii judecătoreşti s-au transformat destul de repede în nişte businessmeni. Aceştia sunt remuneraţi cu sume de milioane şi intenţionat aplică amenzi pentru a primi bani. Declaraţia a fost făcută la o conferinţă de presă de către Corneliu Gurin de la Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT. Potrivit expertului, după deetatizarea sistemului executorilor judecătoreşti, aceştia parazitează pe bugetele publice, transmite Info-Prim Neo. „Cunosc foarte multe persoane care au avut ocazia să li se execute nişte hotărâri judecătoreşti, iar executorul cu mai puţin de 5 mii de lei nu discută la încheierea contractului”, a spus expertul, adăugând că executorii câştigă milioane doar luând un act de la o instituţie şi ducându-l la alta. „Aşa se întâmplă şi cu autorităţile statului, pentru că ele au buget şi dacă nu se execută o hotărâre, el (executorul) merge să aplice amendă şi acesta este scopul lui pentru că din această amendă el beneficiază de procente”, a menţionat Corneliu Gurin, care spune că şi procesul de accedere în profesie a executorilor judecătoreşti nu a fost atât de transparent. Corneliu Gurin a menţionat că în acest sistem sunt probleme deontologice şi etice care necesită rezolvare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.