Doi executori judecătorești au fost amendați cu câte 12 mii de lei, unui executor i-a fost suspendată activitatea pe un termen de 6 luni, iar altul a fost obligat să se instruiască opt ore academice din cont propriu. Sancțiunile și mustrările au fost aplicate de către Colegiul disciplinar constituit pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (UNEJ), transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, executorii judecătorești au fost trași la răspundere disciplinară pentru încălcările săvârșite, în baza reclamațiilor înaintate de persoane fizice și juridice. Petiționarii au invocat lezarea drepturilor sau intereselor lor legitime în procedura de executare.
Executorii judecătorești au fost penalizați pentru încălcarea gravă a obligațiilor profesionale stabilite de lege, tergiversarea, neglijența în efectuarea lucrărilor în procedura de executare, nerespectarea termenului de îndeplinire a acțiunilor procedurale sau refuzul nemotivat de a efectua acte de executare.