Executivul României: Învestirea noului Guvern la Chişinău este un pas înainte

Învestirea noului Guvern al Republicii Moldova este un pas înainte în direcţia consolidării stabilităţii politice. Astfel de declaraţie a emis executivul de la Bucureşti, după ce pe 20 ianuarie la Chişinău a fost votat Guvernul Filip, transmite IPN.

Guvernul României îşi exprimă speranţa că noul executiv de la Chişinău va reconfirma, prin voinţă politică şi acţiune concretă, un angajament pro-european solid şi credibil, care să conducă la aplicarea cuprinzătoare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. De asemenea, Bucureştiul speră că executivul de la Chişinău va aprofunda reformele, precum şi că va consolida statul de drept şi macroeconomia în beneficiul tuturor cetăţenilor.

„Totodată, formarea Guvernului creează cadrul necesar pentru abordarea decisivă, fără răgaz, a provocărilor interne acumulate în ultima perioadă, în întâmpinarea aşteptărilor tuturor cetăţenilor Republicii Moldova”, scrie în declaraţia executivului român.

România reconfirmă deschiderea deplină pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic bilateral şi accelerarea proiectelor de cooperare în curs, care au ca beneficiari principali cetăţenii Republicii Moldova. De asemenea, România reafirmă voinţa de a susţine toate eforturile avute în vedere de autorităţile de la Chişinău pentru implementarea agendei europene şi de reforme.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.