Excursii gratuite prin capitală cu troleibuzul turistic

În capitală în această sâmbătă sunt organizat excursii gratuite cu troleibuzul turistic. Acesta pornește de la Arcul de Triumf, iar numărul de locuri disponibile pentru o excursie este de 22 de persoane. Copii până la 7 ani, în mod obligatoriu, trebuie să fie însoțiți de un părinte, transmite IPN.

„Excursiile au drept scop promovarea obiectivelor turistice importante din orașul Chișinău, îndemnând astfel locuitorii și oaspeții capitalei să cunoască și să descopere istoria orașului, istoria străzilor și ale personalităților care au marcat evoluția neamului nostru. De asemenea, activitatea urmărește promovarea transportului public durabil, cu impact major asupra calității vieții urbane și încurajarea populației să utilizeze mijloace alternative de deplasare”, susține primarul capitalei Ion Ceban.

Excursiile vor avea loc după următorul program:

ora 10.00 (audioghid în limba română)

ora 12.00 (audioghid în limba rusă)

ora 14.00 (audioghid în limba engleză)

ora 16.00 (audioghid în limba română)

Excursiile sunt organizate în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității. Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Proiectului „MOVE IT like Lublin”, finanțat de Uniunea Europeană, organizează în perioada 16-18 septembrie mai multe activități dedicate Săptămânii Europene a Mobilității, o inițiativă a Comisiei Europene, ce promovează măsuri durabile de transport public.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.