Decizia instanței de judecată privind excluderea candidatului Partidului Șor din cursa pentru primăria municipiului Bălți, creează în continuare controverse în rândul politicienilor și experților în domeniul electoral. Reprezentanții guvernării spun că nu este pentru prima dată când concurenții Partidului Șor sunt excluși din cursă pentru abateri la capitolul finanțarea campaniei. În același timp, reprezentanții CEC spun că decizia privind excluderea Marinei Tauber a venit după ce concurentul electoral a fost inițial avertizat să se conformeze legii, notează IPN.
Reprezentanții guvernării resping acuzațiile aduse de Marina Tauber privind implicarea președintelui Maia Sandu în scandalul creat în jurul alegerilor din municipiul Bălți. Reprezentanții PAS spun că Tauber a încălcat legea, iar orice abatere de la Codul Electoral trebuie sancționată.
„Candidatul nostru a decis să se retragă din cursă în virtutea evenimentelor din ultimele zile. Nu este prima dată când candidatul Partidului Șor este exclus din cursă, este al 4-lea candidat exclus din cursă pentru nereguli financiare. Atestăm o abatere sistematică de la normele Codului Electoral. Avem deciziile instanțelor de judecată până la cea irevocabilă, toate spun același lucru. Iar situația nu este comparabilă cu cea a lui Andrei Năstase” a spus Olesea Stamate în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PROTV Chișinău.
În același timp, președintele interimar al Platformei DA spune că partidul politic Șor trebuia scos demult în afara legii, fiindu-i prezentate Curții Constituționale probe privind coruperea alegătorilor și finanțarea dubioasă a formațiunii.
„Trezește suspiciuni faptul că aceste abateri au fost depistate mult mai înainte, dar decizia a fost luată pe ultima sută de metri. La fiecare scrutin, acest concurent electoral, Partidul Șor, comite abateri de la legislația electorală, ceea ce demonstrează că concurenții electorali nu sunt pe poziții de egalitate. Analizând în ansamblu activitatea acestui partid politic, trecutul său glorios, noi am pledat pentru inițierea procedurilor de scoatere a acestui partid în afara legii, prin intermediul Curții Constituționale”, a spus președintele interimar Platforma DA, Dinu Plîngău.
Vicepreședintele CEC spune că decizia privind excluderea concurentului electoral Marina Tauber din cursă a durat până în preajma zilei scrutinului, întrucât probele prezentate de poliție și agenții economici au fost documentate minuțios.
„Noi am avut probe încă din primul tur de scrutin, dar atunci am fost mai toleranți. Atunci tot pentru utilizarea fondurilor nedeclarate, prin diferite scheme ascunse, pentru achitarea publicității stradale, pentru bannere, am aplicat sancțiunea prin avertizare. Noi am fost toleranți și am oferit o șansă acestui concurent electoral să se corecteze. În Codul Electoral este menționat expres faptul că toate serviciile în interesul unui concurent electoral trebuie să fie evaluate și raportate la CEC”, a spus vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica.
Reprezentanții Asociației Promo-Lex, entitate care a monitorizat campania electorală pentru alegerilor locale noi, critică decizia CEC de a suspenda cel de-al doilea tur de scrutin în municipiul Bălți. Experții Promo-Lex spun că legislația electorală nu-i oferă CEC-ului o astfel de prerogativă.
„Hotărârea CEC-ului a fost una incorectă. Noi nu am găsit în Codul Electoral o normă care ar permite suspendarea turului doi. În dreptul candidatului exclus din cursă se aplică mențiunea retras și scrutinul are loc”, a spus directorul Promo-Lex, Ion Manole.
Ieri, Comisia Electorală Centrală a stabilit pentru data de 19 decembrie desfășurarea turului doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți. La cel de-al doilea tur de scrutin, votanții vor avea de ales între candidatul independent, Nicolai Grigorișin și reprezentantul Blocului PCRM-PSRM, Alexandr Nesterovschi, după ce Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat retragerea din cursă a reprezentantului său, concurentul electoral plasat pe locul 3, Boris Marcoci. O decizie oficială a CEC privind această retragere încă nu a fost anunțată.