Planificarea examinărilor medicale ale copiilor pentru admitere în instituțiile de învățământ preșcolar, primar și gimnazial se vor efectua în termen până la 20 august. Într-un comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale menţionează că examenele medicale cu scop profilactic pentru admitere în instituțiile de învățământ se vor organiza prin programare obligatorie prealabilă, asigurându-se zile și ore speciale, în funcție de fluxul și numărul de copii programați pentru examinare, transmite IPN.
În cadrul examinărilor medicale se vor realiza vaccinările obligatorii pentru vârsta respectivă a copilului reieșind din indicațiile individuale și recuperarea restanțelor de imunizare prin diminuarea intervalelor de vaccinare până la 30 zile şi examinarea medicală riguroasă a copiilor de către medicul de familie în vederea depistării abaterilor de la dezvoltarea normală sau a diverselor maladii.
În cazul copiilor sănătoși, medicul de familie va elibera extrasul (F-027), care va conţine informații despre starea sănătății copilului, calendarul de vaccinare, lipsa contactului cu bolnavi infecțioși și recomandări privind particularități de regim.
Pentru copiii cu suspecții la patologii sau cei care se află la evidență cu maladii cronice, se va elabora un plan individualizat de consultații la medicii specialiști de profil, investigații și tratament, în funcție de starea de sănătate sau riscurile medico-sociale.